„Condiții de neimaginat” la „Survivor România”. Asiana Peng n-a mai suportat!

„Condiții de neimaginat” la „Survivor România”. Asiana Peng n-a mai suportat!

Gimnasta Asiana Peng a fost scoasă din cadrul competiției „Survivor România”, dar a mărturusit că experiența din Republica Dominicană a ajutat-o să-și cunoască mai bine limitele.

a făcut parte din echipa „Faimoșii”, iar acum a oferit primele reacții după eliminare, la emisiunea „Fan Arena”.

„Încerc să mă reacomodez cu viața pe care o aveam înainte. Vreau să mă bucur de fiecare clipă. Tocmai asta am învățat la Survivor să descopăr frumosul în urât și tocmai de aceea la momentul de față eu radiez de fericire pentru că nu îmi vine să cred că eu chiar am reușit să trec peste niște momente și am reușit să trăiesc în condiții de neimaginat.

Gândul la început îmi era în permanență acasă. Nu reușeam să accept ideea că sunt acolo și că trebuie să mă focusez și să nu mă mai gândesc ‘Oare ai mei ce fac?’. Când am luat totul ca atare mi-am dat drumul și efectiv mă bucuram de fiecare zi la Survivor! Orice mi se părea frumos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și faptul că mă întindeam pe scândura aia și mai venea câte o șopârlă, cam așa de mult a început să-mi placă”, a precizat fosta concurentă de la „Survivor România”.