Dana Gîrbovan, mesaj tranșant: ,,Instituţiile de forţă să dozeze proporţional acţiunea''

Dana Gîrbovan, mesaj tranșant: ,,Instituţiile de forţă să dozeze proporţional acţiunea''

Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a vorbit despre haosul legislativ în privinţa stării de urgenţă.

Dana Gîrbovan: „Avem haos legislativ în materia stării de urgenţă, ce poate duce la restrângerea drepturilor/Instituţiile de forţă să dozeze proporţional acţiunea”, a declarat într-un interviu.

Întrebată despre impactul epidemiei de coronavirus în activitatea unui judecător, Dana Gîrbovan a răspuns:

"Epidemia de coronavirus a influenţat toate segmentele şi raporturile sociale, în cazul justiţiei aceasta resimtindu-se atât din perspectiva gestionării dosarelor aflate pe rol, cât şi din cea a noilor provocări privind apărarea drepturilor fundamentale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul instanţelor, activitatea a fost foarte mult restrânsă, fiind limitată la cazurile urgente, toate celelalte cauze fiind suspendate de drept pe durata stării de urgenţă. Fără îndoială, această situaţie a creat neplăceri multor justitiabili, judecata dosarelor acestora prelungindu-se în mod neaşteptat.

Pe partea noilor provocări pentru justiţie, pe lângă numărul mai mare de dosare care vor invada instanţele după această perioadă (la dosarele suspendate ce vor trebui reluate se vor adăuga altele noi, generate de criză), rolul judecătorilor de apărători ai drepturilor fundamentale ale persoanelor va deveni mai solicitat decât în situaţiile normale.

Justiţia va trebui să arate că este capabilă să asigure justul echilibru între securitate şi libertate, că poate apăra în mod eficient drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor, din toate perspectivele şi pe toate palierele, precum şi că poate sancţiona derapaje şi abuzuri şi restabili legalitatea atunci când aceasta este încălcată.

Într-un alt plan, în această perioadă au fost făcute eforturi susţinute, prin folosirea tehnologiei, pentru a facilita accesul la justiţie al cetăţenilor, chiar şi de la distanţă, un aspect pozitiv care ar trebui să continue, într-o formă chiar îmbunătăţită", a spus judecătoarea în interviul său.

Opinia sa despre digitalizarea sistemului judiciar