IPS Teodosie, declarația care îți dă fiori: ”Este ca un soi de blestem. A încetat ciuma...”

IPS Teodosie, declarația care îți dă fiori: ”Este ca un soi de blestem. A încetat ciuma...”

După ce președintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să stea acasă în noaptea de Înviere, că altfel vom avea înmormântări, înalte fețe bisericești au reacționat.

"Dragi români, indiferent ce vă spun unii şi alţii, eu vă spun acelaşi lucru pe care îl spun şi medicii, în frunte cu ministrul Sănătăţii, acelaşi lucru pe care îl spun experţii, acelaşi lucru pe care îl spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Staţi acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

În replică, arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat că mesajul preşedintelui Klaus Iohannis  "este ca un soi de blestem". Înaltul ierarh a spus că toţi creştinii s-au bucurat că se va aduce sfânta lumină, însă acum se simt "marginalizaţi".

”Toţi au crezut că un protocol între Patriarhie şi MAI are o valoare de lege. Creştinii se simt neglijaţi şi părăsiţi. A mai fost o pandemie în secolul XIX, iar la o săptămână de la Înviere nu a mai fost niciun mort. Creştinii aşa văd, ca pe un atac. A încetat ciuma când s-au scos moaştele Sfântului Dimitrie.

Eu cred că se va petrece - şi acea exprimare că este ca un soi de blestem. Să nu se mai facă astfel de afirmaţii. De la vârful ţării s-a spus aşa ceva. Noi, de acolo, aşteptăm ocrotire. Toţi regii României au simţit ortodox. Ei au luptat să nu jignească ortodoxia”, a declarat IPS Teodosie la România TV.