Parlamentari trimiși în judecată în Dosarul şpăgilor la Nădlac II. Se încasau mii de euro lunar
- Georgeta Petrovici
- 8 aprilie 2020, 11:22
Patru parlamentari din Banat au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupție. Este vorba de deputaţii PSD Dorel Căprar, Florin Tripa şi Luminiţa-Maria Jivan, precum şi senatorul Ioan Narcis Chişaliţă, acuzați, cu toții, într-un dosar de corupție privind taxe pentru protecție politică.
În total sunt trimiși în judecată 13 inculpați, între care unii se află în arest la domiciliu, alții sub control judiciar sau în stare de libertate.
Este vorba de ”Dosarul şpăgilor la Nădlac II”, în care au fost trimiși în judecată, în stare de arest la domiciliu: Cristian Horgea, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic și Elisabeta Miuţescu, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II.
Mai mulți inculpați vor fi judecați aflându-se sub control judiciar. Este vorba de Cristian Ilie Ispravnic, la data faptelor director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic; Cristian Dima, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasări Jimbolia; Mircea Andrei Lucaciu, la data faptelor şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara;
Patriciu Mirel Pascu, la data faptei şef al Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, respectiv Vasile Alin Băeţan, la data faptelor inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara.
Parlamentari ai României trimiși în judecată
În cazul a doi angajați de la Drumuri s-a stabilit trimiterea în judecată în stare de libertate. Este vprba de Ioan-Iaromir Zamiska, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1 și de Bogdan Andrei Munteanu, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara.
De asemenea, au fost trimiși în judecatyă în stare de libertate și patru parlamentari. Este vorba de Dorel Gheorghe Căprar, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Arad al PSD; Florin Dan Tripa, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene Arad a PSD;
Ioan Narcis Chisăliţă, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic; Luminiţa Maria Jivan, deputat în Parlamentul României și fost președinte al PSD Caraș Severin până la începutul lunii trecute.
Mercurialul șpăgilor lunare. Angajații ”decartau” ca să nu își piardă joburile
”Faţă de suspecţii Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta a fost dispusă soluţia clasării iar în cazul inculpatei Stoenescu Anca-Patricia s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor”, mai transmite DNA.
Procurorii DNA au stabilit, pe durata anchetei, cât erau obligați spă dea șpagpă șefilor de partid, angajații de la Drumuri. De exemplu, suma stabilită pentru păstrarea în funcții a șefiilor de la Controlul traficului, varia între 100 și 500 de euro lunar.
”În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Arad ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora”, scriu procurorii în rechizitoriul întocmit.
Aceștia vorbesc despre ”protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).
”Spre exemplu, pentru a oferi ”protecţie”, în perioada septembrie 2016 - noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro.
În aceeaşi manieră ar fi procedat şi inculpatul Horgea Cristian, care, în intervalul 28.02.2019 – 13.11.2019, ar fi pretins şi primit de la acelaşi martor sumele de 900 de euro şi 250 de lei”, transmit procurorii DNA.
Angajări plătite înainte de concurs, mii de euro un post
Pe de altă parte, modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), era justificată prin afiliere politică și remiterea unor sume de bani, se mai aratp în frechizitoriul procurorilor anticorupție.
”În perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi.
De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină inculpatului Căprar Dorel Gheorghe”, notează procurorii.
Existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.
”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, se mai arată în rechizitoriu.
De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.
Separat de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când inculpatul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi inculpatul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia.
”Într-un context asemănător, inculpaţii Jivan Luminiţa Maria, Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin, Chisăliţă Ioan Narcis, Horgea Cristian şi Ispravnic Cristian Ilie, în calitate de persoane cu funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea pentru numirea, cu încălcarea legii, a unor persoane în posturi de conducere şi execuţie din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatei Miuţescu Elisabeta.
Referitor la prejudiciul cauzat prin angajarea în mod nelegal a inculpatului Băeţan Vasile Alin pe funcţia de inginer în cadrul D.R.D.P. Timişoara, până la data emiterii rechizitoriului, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În aceeaşi manieră au procedat şi organizaţiile judeţene Arad şi Caraş - Severin ale unui partid politic, cărora li s-a solicitat să precizeze dacă se constituie parte civilă, având în vedere că imaginea şi credibilitatea acestora ar fi putut fi lezată prin activitatea infracţională descrisă mai sus”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.