Vești noi pentru români. Nu locuiești la adresa din buletin?! Uite ce trebuie să faci
- Dragos Manea
- 25 martie 2020, 22:51
Pentru a evita situațiile neplăcute, în cazul în care suntem opriți de poliție, dar nu locuim la adresa din buletin este nevoie o declarație care să ateste acest lucru.
În cadrul ultimei ordonanțe militare aplicate pe timpul de criză din România, Guvernul a hotărât să interzică toate deplasările nejustificate și să creeze un program clar în timpul căruia oamenii au voie să iasă din casă. De asemenea, fiecare persoane care părăsește locuința trebuie să aibă o declarație în care să menționeze acest lucru.
„Angajații prezintă legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator. Liber profesioniștii și PFA prezintă declarație pe proprie răspundere, care trebuie să cuprindă numele, data nașterii, motivul deplasării, data, semnătura. Declarația poate fi prezentată și prin intermediul telefonului sau tabletei. Măsura se aplică de mâine, 25 martie, ora 12.00”a precizat Vela.
Ministrul Afacerilor Interne, Vela, a dat explicații cu privire la o astfel de situație.
„Dacă nu locuiești la adresa din buletin, la domiciliul de acolo, dai o declarație pe propria răspundere cum că stai acolo și este în regulă. Nu suntem absurzi. Toate aceste declarații se centralizează, nu trebuie să le aveți mereu la dumneavoastră, câte una pentru fiecare situație, le puteți avea pe pe telefon”, a declarat ministrul Marcel Vela la Digi 24.