Elveția, 43 de morți: „Izolarea populației este spectacol politic”
- Adrian Pătrușcă
- 21 martie 2020, 10:06
Elveția a înăsprit vineri măsurile împotriva epidemiei de coronavirus, interzicând adunările mai mari de cinci persoane, dar a respins categoric ideea izolării.
Guvernul a alocat 32 de miliarde de franci elvețieni (30,4 miliarde de euro) suplimentari pentru a sprijini economia.
Un pachet de 10 miliarde de franci fusese deja anunțat cu o săptămână în urmă.
„Economia noastră funcționează la circa 80% din capacitatea sa și trebuie să facem tot posibilul pentru a menține un nivel de activitate suficient”, a declarat ministrul Economiei, Guy Parmelin, cu ocazia unei conferințe de presă la Berna, citat de AFP.
În Elveția, care are frontieră comună cu Italia, Franța și Germania, țări puternic afectate de epidemie, COVID-19 a ucis 43 de persoane.
Peste 4800 de persoane au fost testate pozitiv, însă Elveția nu efectuează teste asupra tuturor suspecților, din cauza lipsei de kituri de testare.
„Numărul de persoane infectate crește puternic în țara noastră”, a declarat presei ministrul de Interne și al Sănătății, Alain Berset (foto).
Academia elvețiană de Științe Medicale a dat publicității vineri directive în materie de triere a pacienților în unitățile de îngrijire intensivă. În caz de supraîncărcare, „pronosticul pe termen scurt este factorul decisiv pentru triere”, afirmă Academia, subliniind că pacienții al căror pronostic de ieșire din spital este favorabil cu îngrijire intensivă, dar defavorabil fără îngrijire, trebuie să aibă „prioritate absolută”.
După ce a dispus închiderea școlilor, cafenelelor, restaurantelor și magazinelor cu excepția celor alimentare, farmaciilor și de primă necesitate, guvernul elvețian a interzis vineri adunările, inclusiv cele „spontane”, de peste cinci persoane.
Grupurile mai mari riscă o amendă de 100 de franci elvețieni de persoană.
În schimb, autoritățile resping izolarea populației, deși această măsură a fost solicitată de mai multe voci, printre care asociația tinerilor medici generaliști.
Legat de izolarea populației, adoptată de multe țări europene, ministrul de Interne și al Sănătății a declarat:
„Ceea ce face noi astăzi în Elveția este foarte apropiat de ceea ce fac țările din jurul nostru. Însă diferența este că noi nu facem spectacol politic.”