Uniunea Europeană, criticată de Greta: ”V-aţi terminat cina, aţi privit la un film”

Uniunea Europeană, criticată de Greta: ”V-aţi terminat cina, aţi privit la un film”

Activista suedeză a criticat aspru Parlamentul European la întâlnirea cu cei din comisia pentru mediul înconjurător, cu ocazia prezentării Climate Law.

Greta: „Nu avem nevoie de obiective pentru 2030 sau 2050, ci trebuie să luăm fiecare an în parte: trebuie să începem să reducem emisiile într-o manieră drastică încă de acum”. „Uniunea Europeană trebuie să se afle în linia întâia: aveţi obligaţia morală s-o faceţi, pe lângă oportunitate”, să fiţi „adevăratul lider în ceea ce priveşte clima”, a declarat tânăra acticvistă  în faţa comisiei pentru Mediul înconjurător a Parlamentului European, la Bruxelles, cu ocazia prezentării Climate Law.

Primirea i-a fost făcută ca unui lider important, cu un banner pe care scria: „Välkommen Greta Thunberg” (Bine ai venit Greta Thunberg), iar Greta nu se joacă cu cuvintele, pentru a face înţeleasă urgenţa climatică nu ezită să spună că Uniunea Europeană are obligaţia morală să conducă lupta împotriva schimbărilor climatice. Ditamai europarlamentarii, îşi pleacă supuşi capetele în faţa unei potenţiale farsoare care abia dacă mai ştie să citească şi te mai întrebi de ce UE se află într-o evidentă criză de identitate?!

Delirul continuă

Urmează justificări de noaptea minţii: „Mai mult de un an şi jumătate - a spus Greta - am sacrificat dreptul nostru la învăţătură (??!!!) pentru a protesta împotriva inacţiunii voastre. În septembrie, 7,5 milioane de persoane au ieşit pe străzi pentru a vă cere să vă uniţi pentru a ne oferi un viitor mai sigur, apoi în noiembrie 2019 Parlamentul UE a declarat urgenţa climatică şi ambientală. Aţi spus că UE va fi în fruntea provocărilor: când fiii voştri v-au declanşat alarma antiincendiu, voi aţi ieşit, aţi respirat când v-aţi dat seama că nu v-a luat foc casa şi că nu era decât o alarmă falsă. După aceea, ce aţi făcut? V-aţi terminat cina, aţi privit la un film şi v-aţi dus la culcare fără ca măcar să chemaţi pompierii. Acesta este un comportament fără sens. Dacă vă arde casa nu trebuie să aşteptaţi un an pentru a stinge incendiul şi totuşi acest lucru ne este propus de Comisie”, notează La Repubblica.

Ne puteți urmări și pe Google News

Greta ne aminteşte savant că e prea târziu să stăm cu braţele încrucişate pe piept. „Cu natura nu se fac pacte. Nu puteţi să faceţi compromisuri cu fizica. Noi nu vă vom permite să renunţaţi la viitorul vostru”.