Prahova. Halucinant: viceprimarul care vrea să fie consiliat pe ...

Prahova. Halucinant: viceprimarul care vrea să fie consiliat pe ...

Cazul primarului din comuna prahoveană Șotrile arată cât de ușor pot fi speculate „portițele” din legislație.

Bogdan Davidescu, edil PSD în Șotrile, și-a pierdut funcția după o condamnare definitivă la un an și jumătate de închisoare (cu suspendare) pentru pornografie infantilă. A avut o relație cu o minoră, iar dosarul instrumentat de procurorii DIICOT s-a finalizat cu trimiterea sa în judecată și condamnarea la Tribunalul Prahova.

Prefectul județului, Cristian Ionescu, a semnat ordinul de încetare a mandatului, dar Câmpina Tv informează că Davidescu nu va părăsi Primăria din Șotrile.

Cum e posibil așa ceva? Nimic mai simplu: viceprimarul Ovidiu Toporaș, cel care a preluat atribuțiile fostului edil, îl va angaja consilier personal pe Bogdan Davidescu.

Miercuri, 22 ianuarie, este ședința Consiliului Local Șotrile, iar pe ordinea de zi a fost strecurat un punct care prevede modificarea organigramei prin înființarea unui post în cadrul cabinetului viceprimarului. Cum consilierii PSD dețin majoritatea, propunerea va trece de vot fără emoții, iar Bogdan Davidescu își va continua nestingherit activitatea în Primăria Șotrile.