Interpelat pe site de un cititor, ziarul marxist mărturisește că, în redacție, toată lumea „era, mai mult sau mai puțin, la curent” cu preocupările ziaristului său

Afacerea mizerabilă a fost relatată de victimă, Franck Demules, într-o carte publicată în 2009 și intitulată „Un mic tur prin infern”.

Unul dintre cititorii cărții a scris pe site-ul Libération, întrebând redacția dacă știa povestea angajatului său, iar aceasta a fost nevoită să ofere amănunte, pentru a nu se adânci și mai mult în penibil.

La vârsta de 10 ani, Demules locuia cu mama sa la Paris, într-o comunitate de maoiști. Aici îl cunoaște pe ziaristul Christian Hennion, în care femeia vede un înlocuitor pentru tatăl copilului, decedat cu un an și jumătate în urmă.

Nu trece mult timp și jurnalistul se instalează în camera lui Franck. Acesta relatează în cartea sa:

„Lucrurile s-au petrecut simplu. Eu dormeam și el a început să mă mângâie. Eu m-am trezit. Sst, taci din gură, o să te mângâi...” Descrierea din carte merge mai departe cu detalii, dar noi o oprim aici.

Relațiile forțate continuă zi de zi, timp de opt ani, explică Libération. Între timp, ziaristul pedofil devine chiar „tutorele” oficial al lui Franck Demules.

Hennion a început să lucreze la Libération încă din primii ani de la înființarea ziarului, în 1973. El și-a câștigat rapid notorietatea după ce lansat o rubrică foarte citită: „Flagrant delict”.

„Micul Franck”, cum i se spunea la redacție copilului, era cunoscut de colegii ziaristului. El îl însoțea adesea pe Hennion care îl prezenta drept fiul său adoptiv sau nepotul său.

Însă, recunoaște chiar Libération, ziariștii din redacție nu s-au lăsat păcăliți. Într-o carte apărută în 2015, fostul director fondator al ziarului, Serge July, explica că era „dificil să evoci această figură asociată cu lumea judiciară (Hennion) fără a vorbi despre pedofilia sa” dar recunoștea că el personal „nu a încercat să afle mai multe”.

O ziaristă de la Libération relatează și ea:

„Christian ne spunea că face baie în fiecare seară cu Franck, iar noi făceam glume, îi ceream să ne povestească ce face cu puștiul.”

De altfel, potrivit mărturiei ziarului pe site-ul său, „această acceptare a pedofiliei cadra cu spiritul libertin al jurnalului de atunci”.