Gestul necugetat al unui tânăr. Sute de persoane au fost afectate de incident

Gestul necugetat al unui tânăr. Sute de persoane au fost afectate de incident

Un psihopat de 26 de ani e acuzat că a folosit un obiect ascuţit pentru a zgâria 642 de vehicule.

Un purtător de cuvânt al tribunalului din oraşul Schweinfurt, centrul Germaniei, a declarat că bărbatul ar fi provocat daune în valoare de aproximativ 930.000 de euro. Tânărul este acuzat că a vandalizat maşini folosind un obiect ascuţit în trei oraşe bavareze – Würzburg, Veitshöchheim şi Schweinfurt – între februarie şi aprilie 2018.

Investigaţiile au durat câteva săptămâni şi poliţia a creat chiar o comisie specială pentru a da de urma celui care a zgâriat vehiculele, potrivit dpa.

Bărbatul a fost arestat după ce o femeie din Schweinfurt a auzit zgomote suspecte într-o dimineaţă în aprilie 2018. În momentul în care a fost reţinut, poliţiştii au găsit o şurubelniţă asupra bărbatului. Procurorii l-au acuzat iniţial că ar fi zgâriat 1.700 de vehicule şi ar fi provocat daune în valoare de peste 2,3 milioane de euro, însă instanţa a respins aceste acuzaţii din lipsă de dovezi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vinovăţia suspectului trebuie stabilită pentru fiecare dintre cele 642 de cazuri de vandalism. Curtea a stabilit deja 24 de zile de audiere pentru proces.