Parisul „atacat” de turci. Scene de groază în orașul luminilor

Parisul „atacat” de turci. Scene de groază în orașul luminilor

Ultima etapă a fazei grupelor Champions League a fost dramatică. Turcii au venit în număr mare la meciul de fotbal PSG – Galatasaray.

Parisul s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă între ultraşii turci şi forţele de ordine.

La ora locală 16, în jur de 100 de suporteri dintre cei 1.500 au plecat din Porte de Saint Cloud spre Paris. Nu au lipsit incidentele.

Un fan al celor de la PSG a fost lăsat inconștient pe asfalt, cu un traumatism cranian, în apropiere de Place Paul-Reynaud, pe motiv că ar fi susținător al kurzilor din partidul PKK, ceea ce i-ar fi înfuriat pe turci.

Fanii turci au creat un haos de nedescri pe unde au trecut. La intervenţia forţelor de ordine turcii au aruncat înspre poliţiştii francezi cu torțe, petarde, fumigene și materiale explozive.

Pe străzi s-a lăsat un miros greu de praf de pușcă, iar polițiștii, care s-au văzut depășiți, au fost nevoiți să alerge și să-și abandoneze mașinile.

Pentru a stinge furia ultraşilor turci, forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, însă n-au reușit să-i disperseze pe turci, iar pe strada Rue de Versailles, ultrașii au aruncat cu tot ce le-a căzut la mână.

La scurt timp, un grup de parizieni mascați s-au luat la bătaie cu rivalii turci.

În cele din urmă, forțele de ordine au reușit să-i dirijeze pe turcii recalcitranți spre arena Parc des Princes, potrivit digisport.ro

Ne puteți urmări și pe Google News