Apropierea de Soare a unei sonde a agenţiei spaţiale americane NASA oferă oamenilor de ştiinţă informaţii unice despre vântul solar şi atmosfera corpului ceresc central al sistemului nostru planetar, informează Reuters.

Cercetătorii au descris miercuri primele informaţii publicate colectate de sonda spaţială solară Parker, lansată în 2018 cu misiunea de a ajunge mai aproape de Soare decât oricare alt obiect realizat de om.

Rezultatele, care oferă detalii noi despre modul în care Soarele generează vreme spaţială, remodelează ceea ce cunoşteau astronomii despre vântul solar violent ce poate perturba funcţionarea sateliţilor şi a dispozitivelor electronice de pe Pământ.

„Am sperat că vom asista la noi fenomene şi noi procese când ne-am apropiat de Soare - şi cu siguranţă am făcut-o”, a declarat reporterilor Nicola Fox, directoarea diviziei de heliofizică a agenţiei spaţiale americane.

„Unele dintre informaţiile pe care le-am descoperit au confirmat destul de mult ceea ce ne aşteptam, însă o parte dintre acestea sunt total neaşteptate”, a adăugat cercetătoarea.

Distanţa medie dintre Soare şi Terra este de 150 de milioane de kilometri. Sonda solară Parker s-a aventurat până la 24 de milioane de kilometri de Soare pentru a colecta date utilizate în studii publicate în revista Nature. Ulterior, sonda va călători până la 6 milioane de kilometri distanţă faţă de Soare, de şapte ori mai aproape decât oricare alt obiect realizat de om.

Sonda Helios 2 a ajuns în 1976 la distanţa de 43 de milioane de kilometri faţă de Soare.

Sonda robotică a rezistat căldurii extreme în timpul deplasării prin straturile exterioare ale atmosferei solare, zonă numită corona solară, care generează vântul solar - un flux de particule ionizate, fierbinţi, emanate de Soare, care se deplasează cu viteze de peste 500 de kilometri pe secundă şi se răspândesc în sistemul solar.

Despre oscilaţiile în viteza a acestor particule încărcate emanate din corona solară s-a crezut anterior că se disipează treptat. Una dintre „marile surprize”, potrivit unuia dintre cercetători, a fost depistarea unor vârfuri bruşte, abrupte, în viteza vântului solar care erau atât de violente încât influenţează câmpul magnetic - fenomene numite „switchbacks”.

„Observăm aceste unde discrete, puternice, care se revarsă peste nava spaţială, ca nişte valuri imprevizibile într-un ocean”, a declarat Justin Kasper, cercetător principal a cărui echipă de la Universitatea din Michigan a conceput instrument solar (SWEAP - Solar Wind Electrons Alphas and Protons Investigation) pentru detectarea vântului solar cu care este echipată sonda Parker. „Acestea poartă o cantitate extraordinară de energie”, a spus specialistul adăugând că „acest lucru va schimba dramatic teoriile noastre despre modul în care corona şi vântul solar sunt încălzite”.

Pe lângă SWEAP, sonda creată de NASA, de dimensiunea unui mic automobil, are la bordul ei alte trei instrumente, protejate de căldura extremă de un scut realizat dintr-un compozit carbonic. Magnetometrul FIELDS măsoară in situ câmpul magnetic şi câmpul electric pentru a încerca să ofere un răspuns la întrebarea: ce încălzeşte coroana solară? Instrumentul ISOIS (Integrated Science Investigation of the Sun) se va concentra asupra ionilor grei, particule cu cel mai înalt nivel de energie, ce provin din coroana solară, şi va încerca să dezlege misterul privind procesul de accelerare a deplasării lor prin spaţiu. Un alt instrument este WISPR (Wide-Field Imager for Parker Solar Probe), o cameră foto de mărimea unei cutii de pantofi, care va monitoriza Soarele.

Misiunea sondei solare Probe este prevăzută să dureze şapte ani.

Sonda Parker face parte din programul Living With a Star (Viaţa alături de o stea) al NASA care îşi propune să exploreze aspectele sistemului Soare-Pământ care afectează în mod direct viaţa pe Pământ şi societatea umană.