Jose Mourinho a revenit în antrenorat! Lusitanul a semnat cu una dintre forțele Europei

Jose Mourinho a revenit în antrenorat! Lusitanul a semnat cu una dintre forțele Europei

Tottenham Hotspur, finalistă din sezonul trecut a Ligii Campionilor, a bătut palma cu tehnincianul portughez Jose Mourinho (56 de ani).

Clubul londonez l-a demis, aseară, pe Mauricio Pochettino, din cauza rezultatelor nefavorabile din ultima vreme. Acum, Spurs a optat pentru Mourinho, cel care a câștigat, în cariera sa de antrenor, mai multe meciuri în fața lui Tottenham - 13 - decât împotriva oricărei alte echipe, spune o statistică oferită de Opta. Cel supranumit „The Special One” a parafat un contract până în 2023 cu Tottenham.

Sunt încântat să vin la un club cu un patrimoniu uriaș și cu suporteri extrem de pasionali. Calitatea academiei și cea a lotului mă încântă. Să lucrez cu acești jucători este ceea ce m-a atras cel mai mult.

Mauricio (n.r. Pochettino) și staff-ul lui vor face parte mereu din istoria noastră. Am cea mai mare admirație pentru maniera în care a acționat în momentele dificile, în care echipa nu a jucat acasă, în timp ce s-a construit un nou stadion, și pentru căldura și sentimentele pozitive pe care ni le-a adus.

Vreau să-i mulțumesc lui și staff-ului pentru tot ce au făcut. Vor fi mereu bineveniți aici. Avem un lot talentat. Trebuie să ne încărcăm bateriile și să facem un sezon bun, pentru fanii noștri”, a spus Jose Mourinho, conform Teamtalk.

Ne puteți urmări și pe Google News