Paleologu, atac la Barna: Cum se face că tocmai Ghinea (USR) v-a secretizat contractele? VIDEO
- Dan Andronic
- 8 noiembrie 2019, 07:00
În cadrul dezbaterii organizate de Europa FM la care au participat Theodor Paleologu, Dan Barna și Kelemen Hunor, a existat un moment fierbinte, în care candidații și-au pus întrebări. Theodor Paleologu nu a pierdut prilejul să-i amintească lui Dan Barna de afacerea cu fonduri europene.
Moise Guran, moderatorul dezbaterii de aseară de la Europa FM: Domnule Paleologu puteți adresa o întrebare unuia dintre contracandidați...
Theodor Paleologu (foto Europa FM): Am o întrebare pentru domnul Dan Barna legată de secretizarea, anonimizarea contractelor, și mă rog păcatele pe fonduri europene. Este o întrebare, nu o acuzație din partea mea. Cum se face că era tocmai domnul (Cristian) Ghinea ministru (fondurilor europene)? Nu vreau un răspuns din perspectiva legalității, ci din perspectiva moralității, ținând cont de faptul că domnul Ghinea este europarlamentar din partea USR. Cum se prezintă acest lucru din punct de vedere etic, politic față de electorat, față de colegii din USR?
Moise Guran: Vă este clară întrebarea, domnule Barna?
Dan Barna: Da, foarte clară. Perioada în care eu am fost secretar de stat și domnul Ghinea a fost ministru a fost tocmai perioada în care printr-o luptă teribilă cu sistemul, am reușit să desecretizăm întreaga arhivă a Ministerului Fondurilor Europene. Tocmai pentru a fi transparent și vizibil toate contractele (sic!) pe fonduri europene. În interviul pe care l-am avut cu cei de la Rise Project am aflat că o parte din contractele mele fuseseră secretizate de cei din minister. Habar nu am avut, probabil că se încălcau niște prevederi legale. Noi am luptat mult cu juridicul din minister ca informațiile să fie cât mai mult posibil, date public. Din această perspectivă nu am nici o problemă de moralitate. Am făcut mult mai mult decât orice om politic. În ceea ce privește transparența lor, jurnaliștii de la Rice Project au primit de la PSD sau oameni de bine toate datele...
Moise Guran: Mulțumit de răspuns, domnule Paleologu?
Theodor Paleologu: Da, vă cred, deși nu despre asta era vorba. Nu ar fi normal să cereți dumneavoastră desecretizarea lor? Ca să nu mai existe speculații...
Dan Barna: Nu mai este nici o taină. Jurnaliștii au toate datele.
„Cu cine veți vota în turul al doilea?”, l-a întrebat Dan Barna, la rîndul său, pe candidatul PMP.
„Cu mine”, a răspuns Theodor Paleologu. „Să vedem cum vor decide cetățenii”.