Dincă șochează și în penitenciar. Criminalul nu s-a putut abține. Nimeni nu a reacționat
- Laurențiu Teodorescu
- 28 octombrie 2019, 10:20
Avocatul lui Gheorghe Dincă susține că clientul său regretă faptele comise.
Claudiu Lascoschi îl reprezintă în acest dosar pe Gheorghe Dincă, bărbatul care susține că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, două adolescente din Caracal. În direct la Antena 3, avocatul Lascoschi a vorbit despre reacțiile pe care Dincă le are acum în închisoare.
Astfel, susține avocatul, monstrul din Caracal ar regreta crimele pe care afirmă că le-a comis și plânge non-stop în penitenciar, deoarece conștientizează gravitatea faptelor sale.
„Este adevărat, are regrete și plânge. Se gândește și la familiile victimelor, și la familia lui, la tot ceea ce a cauzat prin ce a făcut. El a început să conștientizeze la un anumit moment, a avut și o problemă ca urmare a faptului că nu și-a luat medicamentele pe care trebuia să le ia și este posibil ca și din acest motiv să se fi ajuns în această situație în ce privește aceste evenimente tragice”, a declarat Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă.
Pe de altă parte, pentru Claudiu Lascoschi lucrurile sunt clare: „Nu este vorba numai de declarațiile lui Gheorghe Dincă. În ceea ce o privește pe Luiza, există fragmente osoase de natură umană care au fost trimise la FBI. Nici nu există o a treia victimă. Există doar două victime”.
Trimise în SUA, la laboratoarele FBI, rezultatele analizei rămășițelor osoase descoperite în pădurea din Caracal nu au ajuns încă la anchetatorii din România.