Moment istoric pentru sportul românesc. Suntem în finală!
- Andrei Calin
- 22 octombrie 2019, 22:34
Răzvan Lucescu i-a dus pe saudiții de la Al Hilal în finala Ligii Campionilor Asiei, după ce a trecut de Al Sadd
Răzvan Lucescu, antrenorul echipei Al Hilal, s-a calificat, marți, în finala Ligii Campionilor Asiei. Saudiții au fost învinși, în returul semifinalei cu Al Sadd (Qatar), scor 2-4, după ce în tur se impuseseră cu scorul de 4-1.
Gazdele au deschis scorul prin Al Dawasari (13), apoi oaspeții au puctat prin Afif, în minutul 16 din penalty, Nam Tae-Hee (19) și Al Haydos (20). Oamenii lui Răzvan Lucescu au redus din diferență după reușita lui Gomis (25), echipa lui Xavi a stabilit scorul final în minutul 90+3, prin Khoukhi. În ultimul act (9 și 14 noiembrie), Al Hilal va întâlni învingătoarea din partida Guangzhou Evergrande (China) și Urawa Reds (Japonia), în tur 2-0 pentru niponi.