Belgia, în alertă! Brexitul îi lovește unde îi doare cel mai tare. Strâng stocuri masive
- Laurențiu Teodorescu
- 21 octombrie 2019, 17:19
Chestiunea Brexitului lovește în cele mai neașteptate domenii.
Este și cazul industriei de ciocolată din Belgia. De teamă că ieșirea Marii Britanii din UE îi va afecta, producătorii belgieni au început să își strângă stocuri masive de ...ciocolată chiar pe teritoriul britanic! Explicația este simplă: pentru ciocolatierii din Belgia, Regatul Unit reprezintă una dintre principalele pieţe de desfacere a produselor!
Belgia exportă an de an mai bine de 700.000 de tone de ciocolată, cu Marea Britanie printre destinații. Ca să preîntâmpine criza prilejuită de un Brexit fără acord, producătorii belgieni de ciocolată caută tot felul de soluții, anunță Pro Tv.
„Ca să limităm riscurile, am început să facem stocuri, deci am mărit producția. Am cumpărat în avans materie primă și ambalaje ca să putem crește stocurile în depozitele pe care le avem în Marea Britanie. Nu vrem să rămânem fără marfă acolo din cauză că avem camioanele blocate în portul Calais”, afirmă Mieke Callebaut, director al companiei Guylian.
Din cifrele furnizate de Federaţia Belgiană pentru Alimente şi Băuturi, reiese că în ultimele luni exporturile din Belgia spre Marea Britanie au crescut cu 16% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Asta înseamnă că, măcar pe perioada sărbătorilor de iarnă, britanicii vor avea de unde cumpăra ciocolată belgiană.