Se pregătesc de HAOS! Ungaria scoate armele și mobiliează Armata la granița cu Serbia!
- Laurențiu Teodorescu
- 17 octombrie 2019, 15:30
Premierul Ungariei face un anunț care șochează Europa.
Potrivit Euronews, Viktor Orban este dispus să folosească forța pentru a opri la graniţa cu Serbia un nou val de refugiaţi! Asta presupune mobilizarea Armatei, o variantă pe care Ungaria o ia în calcul dacă Europa va fi din nou „asaltată” de imigranți din Orient.
Ca să nu se ajungă într-o asemenea situaţie, Ungaria susţine mutarea refugiaţilor din Turcia în zona-tampon pe care Ankara încearcă să o formeze în nord-estul Siriei. Cu alte cuvinte, Viktor Orbán este total de acord cu ofensiva militară declanșată de Erdogan împotriva kurzilor.
În momentul de față, autoritățile turce au doar două opțiuni: pot să-i trimită înapoi în Siria pe refugiați sau îi lasă să pornească spre Europa. Dacă se ia ultima decizie, asta înseamnă că zeci de mii de migranți vor ajunge în masă la frontierele de sud ale Ungariei, a mai spus Viktor Orbán.
Pentru Ungaria, interesul național ungar este ca Turcia să nu permită așa ceva, de aceea Viktor Orban propune Uniunii Europene acordarea de fonduri financiare Turciei, pentru a putea reface orașele din nordul Siriei în care se vor întoarce refugiații sirieni.