Sociologi si analisti sustin ca problema rromilor romani e, in primul rand, problema Romaniei, si apoi a Europei: "Spunem ca nu vor sa se integreze, dar ce conditii le oferim?"

Conform datelor oficiale, populatia de etnie rroma din Romania numara, la recensamantul populatiei din 2002, 535.250 de persoane, dintre care 325.000 de persoane (circa 60%) locuiau in mediul rural. Studii independente cred insa ca cifra reala variaza intre 1 milion si 2,5 milioane de persoane. Populatia de etnie rroma constituie, din punct de vedere numeric, al doilea grup minoritar etnic din Romania, dupa cel maghiar.

50.000 nu au acte

Conform studiului facut de Agentia Nationala pentru Rromi, situatia socio-economica a etniei rrome ramane, inca, destul de dificila: „Populatia rroma se pla-seaza la un nivel ridicat de saracie. Comunitatile de rromi sunt afectate de diverse probleme: niveluri inalte ale somajului (28%), venituri reduse, pregatire profesionala si educationala scazute (cu efecte vizibile in participarea pe piata fortei de munca), conditii de locuit improprii si acces limitat la serviciile publice”.

O mare parte dintre rromi lucreaza ca zilieri, neavand o sursa stabila de venit. Un numar mare de rromi - conform unor estimari, 50.000 de persoane - nu au acte de identitate, fapt care are ca efect excluderea de la drepturile sociale: asistenta sociala, asigurari sociale, loc de munca etc.   Povara de a fi rrom/tigan

Conform studiului realizat de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV), proportia analfabetilor in randul rromilor este foarte ridicata: mai mult de o treime dintre rromi (38,6%) sunt analfabeti functional. 19% dintre barbatii maturi si 27% dintre femei nu au urmat decat o clasa. 18% dintre copiii rromi cu varsta cuprinsa intre 7 si 16 ani nu au fost niciodata la scoala.

„Populatia de etnie rroma a refuzat categoric aceasta forma de organizare a educatiei. Problema este ca populatia rroma locuieste, de regula, in cartiere marginase si/sau rau famate, iar scolile amplasate in aceste zone, in care invata si copiii rromi, au conditii de invatare inferioare”.

In scolile in care sunt preponderenti elevii rromi, rata repetentiei atinge valoarea de 11,3%, fiind aproape de trei ori mai ridicata decat in cazul intregului sistem de invatamant. „Din cauza nivelului calitativ scazut al scolii, aproape 20% dintre elevii rromi ajunsi in clasa a IV-a sunt analfabeti functional”, arata ICCV.

„Masuri care nu au fost implementate” Magda Matache, directorul Romani Criss, sustine ca solutia „problemei rromilor” nu consta doar in acordarea unei asistari sociale, ci in integrarea lor in societate.

„Incluziunea sociala a rromilor nu s-a facut in Romania. Problema rromilor romani e, in primul rand, problema Romaniei, si apoi a Europei. Ei sunt cetateni romani, nascuti aici, care-si educa copii in limba romana. Cand identificam o problema in Romania nu cerem Europei sa o rezolve. (...) Avem o strategie pentru rromi, din 2001. Urmare a acestei strategii s-a infiintat Agentia Nationala pentru Rromi, iar la nivelul judetelor au fost angajati consilieri rromi ai prefectilor. Cu asta ne laudam, dar sunt sute de alte masuri care n-au fost implementate.

De exemplu, se prevede accesul rromilor la locuinte sociale. Nu au fost oferite. Avem un caz la Miercurea Ciuc, unde circa 100 de oameni au fost evacuati la marginea orasului, intr-o zona contaminata. Langa Cluj-Napoca sunt rromi care stau pe groapa de gunoi, fara acces la scoala... Spunem ca nu vor sa se integreze, dar ce conditii le oferim?”

„Nu mai pot continua asa”

Sociologul Alfred Bulai crede ca „unii dintre rromi, o parte importanta, sunt integrati. Poate sunt unii dintre colegii dumneavoastra, pe care nu-i stiti. Exista insa categorii si grupuri care au un stil de viata traditional. Problema este cat permiti o astfel de viata traditionala, in masura in care ea intra in conflict cu valorile societatii. Sunt, de exemplu, rromi care se ocupa cu cresterea cailor, dar si cu furtul cailor. Nu putem accepta un astfel de comportament. Sau ursarii: nu mai pot continua aceasta traditie, fiindca i-ar prinde protectia animalelor”, mai spune sociologul. STUDIU Cifre ingrijoratoare > Mare parte dintre rromi nu au ocupatie (13,2%)

> Ponderea casnicelor este de peste 4 ori mai mare in randul rromilor decat la nivel national si arata slaba participare a femeii rrome pe piata muncii

> Din totalul populatiei de rromi, aproximativ 2/3  il reprezinta barbatii (65%), iar putin sub o treime dintre ei sunt salariati (65%)

> 41,7% din totalul populatiei sunt zilieri

> 33,5% dintre rromi nu au nicio calificare

> 14,3% sunt agricultori

> Calificarile moderne se intalnesc doar in 37,3% dintre cazuri. („Romii din Romania”)

O ISTORIE VECHE Rromii in Europa: saracie si izolare

Majoritatea rromilor  - in jur de 80a din totalul de aproximativ 15 milioane - traiesc in Europa, in conditii de saracie, izolati de societate si de autoritati, fara acces la educatie si la un loc de munca, apreciaza Amnesty International, intr-un raport recent.

Noua state europene, printre care si Romania, au demarat in 2005 o initiativa botezata „Deceniul de incluziune a rromilor”, cu scopul de a imbunatati situatia socio-economica a unuia dintre cele mari grupuri minoritare de pe batranul continent. La ora actuala, progresele sunt minore.

Situatia rromilor difera de la tara la tara, dar problemele legate de integrare raman si in tarile dezvoltate. Un raport al Centrului European pentru Drepturile Rro-milor (ERRC) sublinia, in 2005, ca rromii din Franta  - in numar de aproximativ 500.000 - sunt tinta unei discriminari ce atinge niveluri dramatice. Raportul nota ca drepturile civile, politice, sociale  si economice ale comunitatii sunt incalcate in mod frecvent si tragea concluzia ca autoritatile din Hexagon esueaza in procesul de integrare a minoritatilor.

In Est e mai rau

Cele mai importante comunitati de rromi traiesc in centrul si estul Europei, dar, ca si in cazul Romaniei, numarul lor variaza intre recensamintele oficiale si estimarile neoficiale.

Cehia are intre 11.000 si 200.000 de rromi, Slovacia, intre 95.000 si 550.000, Ungaria, intre 200.000 si 600.000 de rromi, iar rapoartele europene privind situatia acestei minoritati sunt de cele mai multe ori negative. In toate cele trei tari membre UE, rata somajului printre rromi atinge 75%-80%, atunci cand au acces la educatie, copiii invata in scoli speciale, iar intreaga comunitate este victima a prejudecatilor rasiale venind din partea majoritarilor, precizeaza Amnesty International.

In conditii similare traiesc rromii din Croatia, Macedonia sau Serbia, dar si cei din Bulgaria. Intre 370.000 si 700.000 de rromi traiesc in Bulgaria, majoritatea sub limita saraciei, iar rapoartele oficiale au subliniat in mai multe randuri masurile discriminatorii ale autoritatilor.(Adrian Cochino)

POVESTEA UNUI POPOR Tiganii si drumul lor din India

Primele atestari documentare privind prezenta tiganilor pe pamant romanesc dateaza din secolul al XIV-lea, dar Mihail Kogalniceanu si Nicolae Iorga asociaza venirea lor in spatiul carpato-danubiano-pontic cu invazia tatareasca din 1260.

Un hrisov din 1385 din timpul domniei lui Dan Voda al Tarii Romanesti face referire la o danie in beneficiul Manastirii Vodita-Tismana a 40 de salase de tigani. Inca din acelasi secol, numarul acestor robi era destul de mare, de vreme ce, in 1388, Mircea cel Batran inzestra ctitoria sa de la Cozia cu 300 de salase de robi tigani. La Suceava, in 1417, erau stabiliti cu aprobarea lui Alexandru cel Bun 3.000 de robi tigani. (F. Bichir)   Desi abordata tangential, problema tiganilor este tratata pe intelesul tuturor de reputatul istoric Neagu Djuvara in a sa carte „O istorie a romanilor povestita celor tineri”. Constient de valoarea expresiei „cunoscandu-ne trecutul putem intelege prezentul”, savantul ofera o fresca succinta, dar sugestiva a istoriei tiganilor: de unde vin, cand au ajuns pe meleagurile noastre, dar si sursa originara a rupturii lor de societate, produsa inca de-acum sase secole! Tiganii au avut statutul de paria (patura cea mai de jos a societatii) atat in India, de unde provin, cat si in tarile prin care au trecut. Unele popoare i-au alungat (persanii, turcii, bizantinii). Altele - cum este cel roman - i-au asuprit. Pretutindeni au fost desconsiderati si tratati ca o rasa inferioara.

Redam alaturat cateva fragmente din cartea lui Neagu Djuvara in care este povestita, pe scurt, traiectoria istorica a tiganilor. Intertitlurile apartin redactiei.

Atigani: a nu se atinge! Incepand cu ultimii ani ai veacului al XIV-lea, in Tarile Romane apare inca o categorie de locuitori si mai defavorizati, lipsiti si de proprietate, de pamant ori de case, dar si de libertatea de miscare, cu un cuvant, robi: tiganii.

Tiganii pot fi urmariti in exodul lor de mii de kilometri si sute de ani. A fugit din nordul Indiei un trib intreg, care n-a mai putut indura regimul la care era supus acolo de clasele sociale superioare. Facea parte probabil din casta „paria”, de membrii careia cei din castele superioare nici n-aveau voie sa se atinga. Si (sa fie doar coincidenta?) numele tiganilor, scris in primele noastre documente „atigani”, e probabil derivat din verbul grecesc „athinganein”: a nu se atinge! Au strabatut tot Orientul Mijlociu, respinsi din loc in loc, razboindu-se cat au putut cu persanii si cu turcii, pana au ajuns in Europa, in Imperiul Bizantin, alungati din Asia Mica de turcii otomani. Nici aici n-au avut ragaz, in imparatia bizantina, redusa de-acum (in veacul al XIV-lea) la Grecia continentala si o fasie de pamant corespunzand Turciei europene de azi si sudului Bulgariei - regiune careia i se zicea Romania, caci bizantinii, perpetuand timp de o mie de ani pretentia ca reprezentau Imperiul Roman, isi ziceau romei. Din sederea lor in Romania si-au tras tiganii si numele de „romi”, la care tin astazi.

Netotii: tiganii ascunsi in codri La noi au ajuns, tot refugiindu-se palcuri-palcuri; pe masura ce treceau Dunarea, domnia si boierii, care duceau lipsa de brate de munca, i-au facut robi, adica muncitori lipsiti de orice drepturi - si au fost impartiti pe la mosiile boieresti pentru tot felul de meserii si de munci casnice si, de asemeni, pe la manastiri, iar o mica parte - cei mai norocosi - au fost pastrati ca robi domnesti, de pilda insarcinati cu cautarea aurului prin albiile raurilor! Acestia erau numiti „aurari”. Dintre robii boieresti, unii erau lasati sa-si exercite meseriile cutreierand tara cu satra lor, caci erau foarte indemanatici ca fierari, tinichigii, potcovari, spoitori. Numai o data pe an aveau datoria sa se mai intoarca la stapan, spre numaratoare si pentru casatorii. Mici grupuri de nesupusi au dainuit sute de ani ascunsi printre codri desi, intr-o stare atat de groaznica de saracie si salbaticie, incat li s-a zis „netoti”.

„Nu este vina lor, ci a veacurilor de durere”

 (...) Guvernul revolutionar de la 1848 (n.r. - care a rezistat doar trei luni) a incercat sa ia masuri radicale. De pilda, decreteaza libertatea tiganilor, care veacuri de-a randul traisera intr-o situatie subalterna, jignitoare, erau maltratati, batuti, asta explicand multe dintre mentalitatile lor. Nu este vina lor, ci a veacurilor de durere si injosire pe care le-au indurat. Au fost eliberati in principiu in 1848, dar dupa innabusirea Revolutiei masura n-a apucat sa fie aplicata. Incepusera insa cativa boieri, cum au fost Ion Campineanu sau Mihai Voda Sturdza, sa-i elibereze pe propriii lor tigani; manastirile si-au dat seama ca robia nu corespundea cu milostenia crestina si i-au eliberat si ele - asa incat prin anii 1850 nu mai ramaneau decat vreo 5.000 de robi tigani in Tara Romaneasca si tot atatia in Moldova, numai robi particulari, la boieri, pentru care faceau toate meseriile prin casa, erau bucatari, lemnari, fierari, potcovari, spoitori etc. Dar si lautari! Eliberarea lor totala n-a inceput decat in 1856. Pare de neinchipuit ca in veacul al XIX-lea sa mai fi existat inca robi la noi, dar ganditi-va ca Statele Unite ale Americii au mai asteptat inca sase-sapte ani pentru a-i dezrobi pe negri! (Matei Udrea)