Triunghiul complicitatii in cazul "Pacuraru"

Triunghiul complicitatii in cazul "Pacuraru"

Indiciile adunate de procurori in cazul ministrului muncii urmaresc legaturile dintre afacerile fiului sau si "realizarile" baronului Morega.

Elementele adunate de procurorii anticoruptie impotriva ministrului muncii, liberalul Paul Pacuraru, urmaresc legaturile dintre afacerile incheiate de fiul acestuia cu societatile energetice si miniere din Oltenia si ascensiunea rapida a liderului PNL Gorj, Ilie Morega, in conducerea acestora.

Practic, cu avizul ministrului economiei, Varujan Vosganian, si al sefilor AVAS, Morega a obtinut, in doar doua luni, controlul in sectorul energetic si minier din judetul Gorj. In aceeasi perioada, fiul ministrului muncii, Mihnea Pacuraru, a incheiat contracte profitabile cu societatile la care baronul de Gorj a fost ales sa reprezinte statul. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, banii obtinuti de Mihnea Pacuraru ar fi ajuns, in final, la tatal sau.

Controlul, in mainile lui Morega

La sfarsitul lunii iunie, Vosganian l-a desemnat pe Morega reprezentant al statului in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) a Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO).

Pe 3 august, „baronul” a fost numit si membru in Consiliul de Administratie al Complexului Energetic (CE) Turceni, alaturi de alti doi liberali gorjeni: Valerica Barbulea si Genu Caruntu. O saptamana mai tarziu, pe 10 august, seful PNL Gorj a fost ales sa reprezinte interesele statului si in AGA de la Complexul Energetic (CE) Rovinari, prin decizii semnate de Emil Bentan, vicepresedintele Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), institutie in al carui portofoliu se regasesc cele doua complexuri energetice. In acest moment, Ilie Morega are cea mai mare putere de decizie in cele trei unitati, ca reprezentant al statului.

Contract cu dedicatie, pentru Pacuraru

In iulie, cu Morega in AGA a SNLO, conducerea societatii a decis sa organizeze cursuri de formare profesionala pentru 100 dintre angajati. A avut loc o selectie de oferte, la care s-au prezentat, potrivit directorului SNLO, Eugen Davidoiu, patru sau cinci firme, printre care si Intratest, reprezentata de Mihnea Pacuraru, fiul ministrului muncii. (Firma a fost infiintata de Mihnea Pacuraru in iunie, dupa ce, timp de doi ani, a fost director de marketing al companiei Formenerg, aflata in subordinea Ministerului Economiei).

„In final, contractul i-a fost atribuit societatii Formenerg, la care firma Intratest este subcontractant. Am obtinut un pret destul de bun, de 680 de lei pe cursant. Nu s-au facut presiuni asupra mea”, a explicat Davidoiu.

Din datele oferite de acesta, valoarea contractului incheiat de SNLO cu firmele Formenerg si Intratest s-ar ridica la aproximativ 20.000 de euro. Potrivit unor informatii publicate in editia de miercuri a ziarului „Cotidianul”, la acel moment, firma lui Mihnea Pacuraru reusise deja sa incheie un contract de prestari servicii si cu CE Turceni, in valoare de 10.000 de euro.

Contactat de EVZ, fiul ministrului muncii a refuzat sa comenteze acuzatiile aduse lui si tatalui sau, dar a precizat ca nu mai exista alte contracte intre firma sa si complexurile energetice din Oltenia. 

Tariceanu isi sustine subalternii

Intrebat, ieri, daca se vor lua masuri impotriva liderului PNL Gorj, Ilie Morega, premierul Tariceanu a evitat sa dea un raspuns, mentionand insa ca „semnalele care vin din presa” nu-l pot lasa indiferent. „Acum trei saptamani, unui ministru (Paul Pacuraru - n.r.) i se spunea ca a facut trafic de influenta, acum i se spune ca a luat mita. Se incearca sa se caute ceva numai sa i se aduca o vina”, a adaugat premierul.

PARTENERI

Mihnea, asociat cu un off-shore Firma de formare profesionala Intratest, infiintata anul acesta, este detinuta in proportie de 50 la suta de Mihnea Pacuraru, fiul ministrului muncii. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, cealalta jumatate a societatii apartine unui off-shore inregistrat in Limassol, Cipru, denumit Else Holding Limited.

Administratorul firmei Intratest este omul de afaceri Erghin Hagicalil, actionarul majoritar al grupului de firme Romar, unul dintre primii operatori de servicii medicale de pe piata romaneasca. Una dintre societatile care fac parte din grupul detinut de Erghin Hagicalil, Romar Psihodiagnostic SRL, are ca principal obiect de activitate selectia si plasarea fortei de munca. Fiul ministrului muncii a refuzat, ieri, sa dea detalii despre actionariatul firmei pe care o reprezinta, facand apel la dreptul sau la viata privata. Omul de afaceri Erghin Hagicalil nu a putut fi contactat. (Andreea Pocotila)

AFACERI CONTROVERSATE

Pacuraru, implicat in „capusarea” Sidex

Paul Pacuraru se numara printre liberalii asupra carora Coalitia pentru un Parlament Curat a atras atentia, inainte de alegerile din 2004, pe motiv ca „nu indeplineste criteriile de integritate morala” pentru a primi un nou mandat de senator.

In raportul girat de societatea civila, lui Pacuraru i s-a imputat „capusarea” Combinatului Siderurgic Sidex Galati, prin firma Eurocom, la care era actionar. Potrivit raportului Coalitiei, „in perioada 1997-2000, firma senatorului, societate mixta romano-franceza, profilata pe copiatoare, a adunat creante de la companii la care Sidex avea datorii, recuperandu-le apoi in natura de la Combinat”.

Eurocom ar fi vandut apoi sute de tone de benzen provenit din Sidex. „Aceste afaceri ocupa un volum mic din totalul tranzactiilor Sidex, dar semnificativ din totalul tranzactiilor Eurocom”, se arata in document. Prin aceeasi firma s-a derulat, la Galati, si afacerea SAFI, desi Paul Pacuraru nu a participat la administrarea fondului. (Anca Simina)

PROFIL

„Baronul” PNL de Gorj, mereu la putere

Dan Ilie Morega, unul dintre cei mai importanti politicieni din judetul Gorj, este si un prosper om de afaceri. Revolutia l-a gasit in functia de presedinte al Cooperatiei din judetul Gorj.

In timpul regimului comunist, a primit de doua ori distinctia de Erou al Muncii Socialiste si a obtinut titlul de doctor in Stiinte economice la Academia „Stefan Gheorghiu”. Ulterior, a absolvit, la fara frecventa, Facultatea de Stiinte Economice a Universitatii din Craiova.

Dupa Revolutie a devenit, pe rand, prefect, subprefect, director al FPS, inspector guvernamental si din nou subprefect, in guvernul Aliantei D.A. Traseul sau politic a fost la fel de sinuos: din FSN a intrat in ApR, apoi in PRM, in PNL Campeanu si, in final, in PNL. Actionar in mai multe firme, Morega a pus mana pe contracte importante cu statul, intre care si cel legat de programul „Cornul si laptele”. „Baronul” PNL este pictat in biserica din comuna Pades, localitatea sa natala, si l-a nasit pe fostul sef al SRI Gorj Ion Faget.

Ne puteți urmări și pe Google News