"U" Cluj a pierdut Rapid

"U" Cluj a pierdut Rapid

Eroul partidei de aseara a fost portarul "sepcilor rosii", Martin Tudor, care si-a salvat echipa de la o infrangere la scor.

Rapid a invins aseara pe terenul celor de la Universitatea Cluj, scor 2-1, si continua cursa de urmarire a rivalilor de la Steaua. „Alb-visiniii” au dominat partida din Ardeal, dar au trait periculos in ultimele minute, cand gazdele au alergat dupa egalare.

In minutul 24, „centralul” Adrian Comanescu le-a refuzat oaspetilor un penalty, Ionut Mazilu fiind faultat de Andrei Cordos. Giulestenii au ratat numeroase ocazii prin Mazilu, Grigorie si Cesinha, fostul portar stelist Martin Tudor fiind eroul Universitatii.

Meci inceput cu intarziere

Partida de la Cluj a inceput cu o intarziere de 19 minute deoarece, la ora initiala (18.15), in oras ploua torential, iar marcajele terenului nu mai erau vizibile. Jocul a fost la un pas de a nu se mai disputa si din cauza intunericului, arena „Ion Moina” neavand instalatie de nocturna. In cele din urma, arbitrul central a decis ca meciul sa se dispute.

Gazdele au deschis scorul in minutul 7, dupa ce au facut fata cu greutate forcingului de inceput al bucurestenilor. Sarbul Nemanja Jovanovici a fost lovit de balonul centrat de Cordos, iar mingea s-a scurs in poarta lui Danut Coman, vinovat, alaturi de fundasii centrali, de golul incasat. Nemanja a marcat astfel primul gol pentru clujeni.

Stefan Grigorie a marcat ieri primul gol pentru Rapid. Desi a avut evolutii catastrofale in primele trei partide pentru giulesteni, antrenorul Cristiano Bergodi s-a incapatanat sa-l tina in teren pe Grigorie. Mijlocasul „feroviar” a fost insa ieri cel mai bun jucator de pe teren. In cei patru ani petrecuti la Dinamo, Grigorie marcase 30 de goluri.

Fotbalistii rapidisti au ajuns cu emotii, sambata seara, la Cluj. Avionul cu care au facut deplasarea in Ardeal a avut probleme tehnice, insa giulestenii au uitat de spaima cand s-au vazut pe aeroport. Dupa sperietura trasa, bucurestenii au vizitat ieri Catedrala Ortodoxa din Cluj.

Bataie in parc Echipa „alb-visinie” a fost sustinuta la Cluj de aproximativ 500 de suporteri, majoritatea veniti din Capitala. In baza unei reciprocitati, rapidistii au primit 150 de bilete, restul fanilor cumparandu-si tichete care costau 10 lei bucata.

Pe arena „Ion Moina”, echipa bucuresteana a fost incurajata si de cativa suporteri locali, simpatizanti ai celeilalte formatii din Cluj, CFR. Inainte de inceperea jocului, intre galeriile celor doua formatii au avut loc mai multe incidente. In parcul din apropierea stadionului, rapidistii s-au luat la bataie cu clujenii. Un fan bucurestean s-a ales cu capul spart, insa jandarmeria locala sustine ca acesta s-ar fi lovit de un stalp!

Fortele de ordine de sub Feleac ii acuza pe fanii „alb-visinii” ca au facut scandal si au devastat un tramvai. De asemenea, jandarmii au considerat ca rapidistii au dat dovada de comportament agresiv pe stadion, unde au rupt mai multe scaune.

LIGA I

„U” CLUJ - RAPID....................... 1-2 Marcatori: N. Jovanovici (7) / Grigorie (32), Cordos (54-autogol)

„U” Cluj: M. Tudor 8 - Ungurusan 5, Cordos 4, Park 5, M. Jovanovici 5 - Goga 6, Sabo 5 (75, Negrean 5), A. Olah 5 (84, Ghindaru), Bolohan 4 (46, Dolha 5) - A. Savu 5, N. Jovanovici 6. Antrenor: Adrian Falub

Rapid: D. Coman 5 - Sapunaru 7, Maftei 5, M. Constantin 5, Bozovici 6 - E. Dica 7, C. Lazar 6 (83, Dobroiu), Grigorie 8 - Cesinha 6 (73, N. Grigore 6), Mazilu 7, Buga 6 (77, Perja). Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: „Ion Moina”; Spectatori: 8.000; Arbitri: A. Comanescu 4 - I. Mart 6, S. Slabu 6

Ne puteți urmări și pe Google News