Continuam publicarea unor fragmente din „Jurnal”, de Franz Kafka, aparut la Editura Rao.
Scriitorul se supune unui adevarat interogatoriu datorita relatiei sale cu Felice Bauer, femeia cu care a fost de doua ori logodit, din 1912 pana in 1917, fara sa ajunga insa la casatorie.
„9 martie 1914: De cand cu F., sunt pierdut. (...) Acum n-o voi uita pe F.; deci, n-am sa ma insor. E asta insa un lucru absolut sigur? Da, aici pot avea propria mea parere; peste putin timp fac treizeci si unu de ani, o cunosc pe F. de aproape doi ani, asadar trebuie sa-mi fi format deja o privire de ansamblu.
In plus, felul in care traiesc acum este totusi de asa natura, incat n-as putea s-o uit, chiar daca F. n-ar avea o asemenea importanta in ceea ce ma priveste. Odata ajuns intr-un loc, raman intepenit acolo, supunandu-ma orbeste modului meu de viata monoton, uniform, comod si lipsit de independenta. (...) In fine, mai si imbatranesc, iar atunci schimbarile devin din ce in ce mai dificile.
De ce nu renunti la orice speranta de a o mai avea pe F.? Am experimentat deja toate formele de autoumilire. La gradina zoologica i-am zis odata: „Spune da, chiar daca socotesti ca sentimentele tale pentru mine nu sunt suficiente pentru a intemeia o casatorie; dragostea mea pentru tine este destul de mare pentru a suplini chiar si aceasta lipsa si, in general, indeajuns de puternica pentru a luat totul asupra sa”. F. parea nelinistita de ciudateniile mele, cu care o bagasem in sperieti pe parcursul unui insemnat schimb de scrisori.
I-am spus: „Te iubesc indeajuns ca sa ma dezbar de tot ce te-ar putea deranja. Voi deveni alt om”. (...) Aproape ma tem ca, dupa ultimele mele doua vizite, F. are fata de mine chiar un anumit dezgust, desi in aparenta suntem binevoitori unul cu altul, ne spunem „tu” si mergem brat la brat. Ultima amintire despre F. este grimasa absolut ostila pe care a facut-o acasa la ea, pe coridor, cand nu m-am multumit sa-i sarut manusa, ci i-am smuls-o si i-am sarutat mana.” (Selectie de Catalina George)
Recomandările noastre
