Homosexualii rusi nu renunta la parada

Homosexualii rusi nu renunta la parada

Homosexualii rusi, care au primit sustinere neasteptata din partea unui deputat ultranationalist, au declarat azi ca vor organiza parada de la Moscova, pe 27 mai, in ciuda interdictiei primite din partea primariei capitalei ruse, transmite AFP.

"Indiferent de decizia autoritatilor ruse, actiunea noastra va avea loc ca si anul trecut", a declarat unul dintre organizatori, Nikolai Alexeiev, in timpul unei conferinte de presa.   Pe 27 mai 2006, peste 100 de persoane au fost arestate de politie si zeci de alti militanti au fost agresati de skinheads in capitala rusa dupa ce parada a fost organizata in ciuda interdictiei.

La sfarsitul lunii decembrie 2006, justitia a aprobat decizia primariei Moscovei de a interzice parada homosexualilor, prevazuta pe 27 mai 2007. Primarul Moscovei, Iuri Luzkov, a calificat evenimentul drept "opera lui Satan".

"Interdictia contravine legilor ruse, constitutiei si Conventiei europene a drepturilor omului", a este de parere Alexeiev.

Homosexuali au primit recent un sprijin neasteptat din partea deputatului ultranationalist Alexei Mitrofanov. "De ce sa stricam astfel relatiile cu Occidentul" provocand, prin astfel de interdictii, "nemultumirea Uniunii Europene care ar putea ajunge sa refuze vizele unor functionari rusi", a spus acesta. "Este o greseala politica si juridica", a adaugat deputatul.

Organizatorii paradei au precizat ca va fi vorba de un "mars al tolerantei", impotriva "discriminarii" si pentru autorizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex.

Ne puteți urmări și pe Google News