In "Literatura romana sub comunism. Poezia" (ed. a II-a, Editura Fundatiei PRO, 2006), Eugen Negrici lucreaza cu manusi si reflexe chirurgicale.
Si totusi autorul nu-si poate reprima dezgustul resimtit la intalnirea cu mutantii literar-ideologici pe care ii diseca. Inca mai pervers se dovedeste mecanismul din spatele lor, conceptia rudimentara, dar sistematic aplicata a artei cu directie, cu febre revolutionare iesite din indicatiile partinice.
Poezia de partid si de stat, adica lirica sectionata in insusi centrul ei vital, reprezinta o manufactura comica si trista totodata. Iata patru siruri premonitorii, egale cu o blasfemie, compuse in 1944 de A. Toma, versificatorul cocotat ulterior in locul lui Arghezi: „Da, asta-i Buna-Veste, noul Crez/Intru care va nasc si va botez/In numele lui Marx si Lenin si Stalin/ Acum si-n vecii vecilor si pururea Amin!”.
Versuri de plans. De ras sunt altele, memorabile tocmai prin ineptia lor tenace: „Trece o noapte, trece inc-o zi,/Lupta se ascute intre clase,/ Iar chiaburii se arat-a fi/Elemente tot mai dusmanoase.” (A.E. Baconsky); „Din Amsterdam,/Din Rotterdam,/Grasi olandezi priveau pe geam,/(...) Cu zambet gras pe-obraz de luna,/Duceau sub cer indonezian,/ Chemat in pofte si-n ochean,/Moartea ascunsa-ntr-o lalea.” (Eugen Frunza).
Vor trece mai multi ani pana cand poezia noastra va fi lasata sa se ridice deasupra acestui nivel; volumul urmator al lui Eugen Negrici ne-o va reaminti si demonstra. Pana atunci, sa mai asistam la o ultima scena de amor ideologic: „Drag tovaras Stalin/ iti trimit un cojocel./ Nu-l lucrai numai cu fir,/ gandul il pusei in el.// Firul negru il cusui/ sa nu uit prin ce trecui./ Stele rosii am brodat,/ firu-n opt, rotund, bogat,/stelele de la Cremlin,/viata fara de stapan.//(...) Cojocelul n-o sa fie oare mic/pentru sufletu-ti de voinic?/Drag tovarase Staline,/mult as vrea sa-ti vina bine!” (Sanda Movila).
Oare i-o fi venit bine lui Stalin cojocelul Sandei Movila? Cred ca da, fiindca sufletul atat de vast al tatucului de la Moscova isi unduia talazurile intr-o statura, totusi, diminutivata.
Slava Domnului ca nu l-am apucat mare!
Recomandările noastre
