Piesele lui Marin Sorescu din trilogia "Setea muntelui de sare" (republicata de Grupul Editorial Art, 2006) sunt exceptionale.
Autorul isi joaca partitura grava pe o muchie de cutit, intr-un decor redus la cate o materie dominanta (carnea nesfarsita a pestelui, piatra alba a catedralei, apa iesita din matca),in care personajele se trezesc aruncate, fara putinta de scapare. O situatie-limita: Iona, Paracliserul si Irina vor lua act de ea, intr-un proces accelerat al intelegerii.
Catedrala ii da Paracliserului o senzatie de „prea mult spatiu si prea putin timp”, pietrele din zid fiind indecent de noi si neafumate si ranjind ca niste dinti de drac. Incet-incet, eroul le va „suda” cu fum de rugaciune, aprinzand lumanari si suflandu-si cu ele sufletul pe toti peretii. La final, batranul cucernic isi da foc vesmintelor, pentru a deveni el insusi o lumanare arzand pana la capat.
Sinuciderea, pacat grav in scara de valori a crestinismului, devine in parabolele lui Sorescu cea mai buna solutie de iesire din scena. E adevarat ca Paracliserul are o doza de inconstienta, iar Irina, scuza suprema a salvarii nou-nascutului. Iona alege insa suicidul la capatul unei reflectii profunde si nu ca substitut al acesteia. Poate fi el, atunci, inteles?
In prima tragedie vedem un cuplu „profesional”, Pescarul I si Pescarul II, purtand cate o barna in spinare, fara sa scoata un cuvant. Iar chitul multiplicat la nesfarsit nu apare ca un aspect minor al lumii. Este... chiar lumea, figurata plastic si descoperita ca atare pe parcurs, orizontul ca o burta de peste urias. In a doua piesa, de asemenea, ne retine privirile un Paznic surd, care se apuca sa demonteze schelele, lasandu-l pe bietul Paracliser sa leviteze sub cupola.
Singuratatea eroilor nu este asadar totala. Dar - fara sa incerc un joc de cuvinte - ea ramane absoluta. Fiindca Pescarii muti si Paznicul tare de urechi nu comunica in niciun fel cu protagonistii nostri, nu par sa le perceapa prezenta. Iona e singur in lumea lui si Paracliserul la fel, cel din urma avand fata de primul o supapa transcendentala: credinta mantuitoare in Dumnezeu.
Recomandările noastre
