Schwarzenegger şi politica muşchilor

Schwarzenegger şi politica muşchilor

REPUBLICANUL. În urmă cu patru ani, pe 8 octombrie, Arnold Schwarzenegger a devenit guvernator al Californiei. Comparat cu Ronald Reagan, culturistul care a cucerit Hollywoodul cu muşchii a intrat în politică.

Wendy Leigh, autorul unei biografii neautorizate despre Schwarzenegger, remarca obsesia acestuia pentru putere şi, la un moment dat, îl citează pe musculosul politician: „Am vrut să fac parte dintre cei puţini care sunt lideri, nu din masa largă a discipolilor. Întotdeauna am fost fascinat de oameni care i-au controlat pe alţii“, spune acesta.

„Cum îl construiesc pe Arnold?“

Reflectând despre decizia sa de a intra în politică, Schwarzenegger, a declarat pentru BBC: „La început am fost încrezător. Întrebarea era «Cum îl construiesc pe Arnold? Cum pot ajunge să joc în filme şi să intru în industrie?» Am crescut, am îmbătrânit, sunt mai înţelept şi cred că viaţa îţi este judecată nu după cât de mult ai făcut, ci după cât dai înapoi“.

Deşi a fost comparat cu Ronald Reagan, un alt actor care a devenit guvernator al Californiei şi apoi pre- şedinte, Schwarzenegger nu se poate înscrie în cursa pentru Biroul Oval pentru că nu este născut în Statele Unite, cum prevede Constituţia SUA. De când şi-a preluat postul de guvernator, în 2003, Schwarzenegger a revigorat economia, a creat un mediu propice pentru afaceri şi peste 680.000 de locuri de muncă.

Schwarzenegger a acordat bani organizaţiilor caritabile din mai multe state din lume. Împreună cu soţia lui, Maria, el a rămas implicat în „Specials Olympics“ servind organizaţia fondată de Eunice Kennedy Shriver ca ambasador. Guvernul condus de Arnold Schwarzenegger a promovat educaţia fizică, California fiind primul stat care a investit întrun astfel de program.

El a semnat legislaţia de a modifica standardele nutriţiei din şcoli şi a continuat să promoveze o alimentaţie sănătoasă pentru copii. Când şi-a preluat funcţia, în 2003, Schwarzenegger a anunţat un plan îndrăzneţ pentru a îmbunătăţi starea aerului, a apei, a mediului înconjurător, dar şi a rezervelor de energie ori a climei.   El a creat, potrivit revistei „Time“, un parc natural în Munţii Sierra Nevada, a acordat milioane de dolari pentru restaurarea habitatului, a politicii de pescuit şi pentru reducerea poluării. De asemenea, Schwarzenegger a adoptat cea mai agresivă politică de reducere a efectului de seră.

El a obligat guvernul local să economisească 20% din energia pe care o foloseşte şi să investească suma de 3,2 miliarde de dolari economisită în dotarea caselor cu acoperişuri solare. Până în 2020 o treime dintre locuitorii Californiei vor folosi electricitate provenită din surse alternative de energie, precum vântul, biogaz sau soare.

Angajamentul actualului guvernator al Californiei în această politică de mediu l-a adus adesea în conflict cu propriul partid. Arnold Schwarzenegger crede că o politică economică bună, pe termen lung, este la fel de eficientă ca o politică bună de mediu, se arată în „Time“.

Umbrele trecutului

Totuşi, el a trebuit să facă faţă criticilor de tot felul. După ce s-a exprimat în favoarea acceptării homosexualilor şi şase femei l-au acuzat de hărţuire sexuală, scriitorii conservatori Louise Krasniewicz şi Michael Blitz în cartea „Why Arnold Matters: The Rise of a Cultural Icon“ critică superficialitatea din cultura americană, dându-l ca exemplu pe Schwarzenegger. Una dintre probleme formulate de cei doi se referă la originea actualului guvernator, pe care îl numesc fiul unui nazist.

Pe de altă parte, autorii susţin că Schwarzenegger a reuşit să şteargă linia dintre iluzie şi realitate, în avantajul său. Ei dau ca exemplu filmul „Eraser“, în care un om cu o memorie falsă trăieşte o viaţă de „minciuni adevărate“.

DECLARAŢII

Dosarul sau crezul lui Arnold

> Ambiţii politice: „Prefer să fiu guvernatorul Californiei decât să conduc Austria“.  > Ce îl face să continue: „Ambiţiile mele politice nu au nicio legătură cu vanitatea sau dorinţa de putere. Vreau să ajut oamenii. Le datorez asta după tot ce au făcut ei pentru mine“.  > Problemele fizice: „Haideţi să spunem că marele actor de comedie Milton Berle a avut aceeaşi problemă. Ce pot să spun? Este o cursă“. > Ce tip de şef este: „Nu înghit orice prostie. Trebuie să fiu un general de cinci stele. Nu am timp pentru împotmoliri sau eşecuri. Dacă vrei să fii parte a echipei trebuie să mergi înainte şi să calci în picioare. Dacă nu-ţi place această presiune, atunci poţi să pleci“. > De ce îi plac sărbătorile: „Iubesc Ziua Recunoştinţei. Este singura dată când vezi sâni naturali în Los Angeles“. > Deasupra tuturor: „Banii nu aduc fericirea“. > Despre exerciţiile fizice din 1979: „Să te umflii este ca şi când ai face sex în grup. Mă antrenam de două, uneori de trei ori pe zi“.

CYBORG

„Stejarul austriac“ îşi arată muşchii în politică > Culturist, actor şi politician american, Arnold Schwarzenegger s-a născut pe data de 30 iulie 1947, în Austria. > A început să practice culturismul în subsolul casei părinţilor săi, câştigând concursul Mr. Junior Europe în 1965.  > 1967 a devenit cel mai tânăr câştigător din istorie al titlului Mr. Universe. > La vârsta de 21 de ani s-a mutat în Statele Unite ale Americii. > A absolvit „University of Wisconsin“ cu o diplomă în afaceri şi economie. > A investit banii pe care i-a câştigat la concursurile de culturism în proprietăţi şi, la 22 de ani, a devenit milionar. > 1977, rolul care i-a adus faima la Hollywood a fost cel din „Pumping Iron“. Au urmat apoi roluri în filme de acţiune, precum seria „Terminator“, „Predator“, „Total Recall“, „Eraser“ sau „Victime colaterale“. > A devenit cetăţean naturalizat al Statelor Unite ale Americii din 1983, dar şi-a păstrat şi cetăţenia austriacă. > În 1987, Arnold Schwarzenegger s-a căsătorit cu nepoata lui John F. Kennedy, Maria Shriver, devenind parte a democraţiei americane. Împreună, ei au patru copii. > În 1990 a început să fie atras de politică, în special de tabăra republicanilor. 12 ani mai târziu a devenit un activist ferm al acestui partid şi a sponsorizat un program care prevedea îngrijire after-school pentru copii. > Din 8 octombrie 2003, Arnold Schwarzenegger a devenit cel de-al 38-lea guvernator al statului California. Anul trecut, pe 7 noiembrie a fost reales în această funcţie.

PORTRET În zece paşi

> Materialist. „Arnold a fost interesat întotdeauna de puterea şi autoritatea politică şi financiară“, George Butler, asistent regizor al filmului „Pumping Iron“. > Oportunist. „A vrut să facă ceva inedit, benefic, mai mult decât un film - să se confrunte cu problema Californiei“, Franco Columbu, fost culturist, prieten al lui Schwarzenegger.  > Extremist. „Arnold era de extremă dreapta când l-am întâlnit pentru prima oară, în 1972. Maria, soţia lui, l-a moderat mult“, George Butler. > Apreciat. „Este amuzant, extrem de inteligent şi profesionist“, un cascador. > Popular. „Dacă îl urmăreşti atent pe Arnold, întotdeauna a avut un nou cerc de oameni. Nu este încântat să aibă oameni foarte aproape de el, care să ştie prea multe despre el, înainte să se mute la următorul grup. Îmi aminteşte într-un fel de Clinton. Este sociabil şi apropiat de oameni, pare un om obişnuit“, George Butler, asistent regizor al filmului „Pumping Iron“. >Dezinformat. „Schwarzenegger pare să aibă numai informaţii obişnuite despre lumea de dincolo de Hollywood“, „Los Angeles Time“. > Inteligent. „Cred că este un lider. Arnold are abilitatea de a descoperi esenţa lucrurilor complicate şi să găsească rapid soluţii“, Ivan Reitman, regizorul filmului „Poliţist de grădiniţă“. >Mediocru. „Arnold Schwarzenegger a jucat în multe filme, dar a avut mai puţine replici decât orice alt actor, în afară, probabil, de cele ale lui Lassie“, Robin Williams. > Familist. „Îl cunosc pe Arnold de mult timp şi îl admir. Este un gentleman şi un om devotat familiei sale“, Jamie Lee Curtis, apărându-l pe Arnold împotriva acuzaţiilor de hărţuire sexuală. > Conservator. Prietenii îl descriu ca fiind un republican moderat, conservator financiar, dar libertar în privinţa majorităţii problemelor sociale. Aceştia mai spun că Arnold este un conservator adevărat, un om care păstrează în biroul său o poză a lui Ronald Reagan.

Ne puteți urmări și pe Google News