Peste 100.000 de oameni, în pericol iminent! Apel de la cel mai înalt nivel

Peste 100.000 de oameni, în pericol iminent! Apel de la cel mai înalt nivel

Antonio Guterres, secretarul general al ONU a anunţat, luni, că 160.000 de persoane au fost strămutate în Siria din cauza ofensivei militare turce.

De asemenea, Antonio Guterres a mai spus că este „grav preocupat” de evoluţia situaţiei din nordul Siriei.

În acest context, Guterres a „cerut o dezescaladare imediată şi a îndemnat părţile să-şi rezolve problemele în mod paşnic” şi să aibă „maximum de reţinere” pentru că astfel va fi cruţată viaţa civililor. Totodată, secretarul general al ONU şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea evadării din închisoare a combatanţilor grupării jihadiste Statul Islamic. De asemenea, el a cerut acces neîngrădit pentru transportul de ajutor umanitar în nordul Siriei.

Trupele guvernamentale siriene se apropiau luni de frontiera cu Turcia, la o zi după anunţul unui acord cu regimul sirian de către kurzi, constrânşi să se întoarcă către Damasc pentru a opri ofensiva forţelor turce în nordul Siriei, potrivit agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News