"Cea mai nouă suprarealistă" a Germaniei este din România
- Adam Popescu
- 10 decembrie 2008, 02:00
Artista Mila Wiegand, născută în Bucureşti, ţine prima pagină a tabloidelor germane datorită logodnei cu omul de televiziune Kai Ebel.
Artista plastică Mila Wiegand, născută în Bucureşti în 1972 şi stabilită în Germania din 1998, expune picturi în manieră suprarealistă în galerii în vogă din Germania şi apare pe prima pagină a ziarelor populare, ca un nou star al acestei ţări. Cu puţine zile în urmă, la vernisajul expoziţiei intitulată „Rusia“, pe covorul roşu din faţa intrării galeriei „Riva“ din Düsseldorf au păşit o serie de staruri ale vieţii publice germane, printre care Heinz-Harald Frentzen, fostul pilot de Formula 1, mai tânărul său coleg de breaslă, Adrian Sutil, Nina Park sau prezentatori de televiziune, precum Gülcan de la VIVA TV.
Prezenţa acestui arsenal de VIP-uri a devenit normală la expoziţiile Milei, acestea fiind considerate evenimente mondene în Germania. Artista care a început studiul artei în Bucureşti şi l-a continuat în Düsseldorf şi-a „câştigat“ această reputaţie datorită logodnei sale cu omul de televiziune Kai Ebel, reporterul postului de televiziune RTL, cunoscut şi fanilor de Formula 1 din România ca una dintre cele mai prezente figuri din acest domeniu. „Foloseşte mai mult să apari în tabloide“ „Este un caz rar, poate unic în Germania, când mondenul îşi dă mâna cu arta. De regulă, arta atacă în monden. Dar eu mă aflu la mijloc, Kai este din showbiz, iar eu încerc să îi aduc pe cei din zona lui în a mea“, îndrăzneşte să afirme Mila Wiegand. Artista, o fire veselă şi cu picioarele pe pământ, conştientă că formula acestui succes se datorează şi relaţiei sale cu Ebel (care nu este chiar personajul favorit al criticilor de artă), rămâne încrezătoare. „Mulţi au rămas cu gura căscată în faţa picturilor mele. Acum cinci ani, la prima mea expoziţie, unii au spus că aşa ceva nu-şi pot expune în casă. VIP-urile care vin acum la expoziţii apreciază munca mea, chiar dacă susţin că nu «pricep» mult din artă. Oricine «pricepe> arta, deoarece arta trebuie să placă, nu să fie înţeleasă. Un critic de artă m-a asigurat că picturile mele sunt senzaţionale. Nici eu nu cred în aprecierile acelor critici care se raportează mereu la marii, vechii maeştri. Mai mult foloseşte să fii «comentat» în «Bild», aşa cum s-a întâmplat astă-vară, după care nu s-au mai oprit telefoanele din sunat. Succesul meu momentan se datorează în mare măsură partenerului meu. El cunoaşte toată această lume şi întreg mecanismul de PR. Pe mine nu m-ar lua nimeni în serios, nu în felul acesta. Bineînţeles că într-o zi mă voi detaşa ca artistă de obiecţia «logodnica lui Ebel». Acesta este scopul amândurora“, ne declară artista. 25.000 de euro pentru un tablou
Numele de artistă, Mila, îl datorează, de asemenea, logodnicului său, care găseşte că ochii iubitei sale seamănă cu cei ai actriţei Milla Jovovich. Wiegand este numele tatălui adoptiv al celei pe care o cheamă, de fapt, Monica Dragomirescu. Drumul Monicăi spre Mila, „ultima suprarealistă“, cum o numeşte o parte a presei germane în aceste zile, a trecut prin pasiunea pentru arhitectură şi design vestimentar, dar mai ales prin „şcoala“ lui Sabin Bălaşa. Monica a petrecut multe ore în atelierul celebrului artist, fiind pentru mulţi ani într-o relaţie cu fiul acestuia, Tudor. „Eu nu am pictat cu Sabin Bălaşa, doar eram deseori în atelierul lui când picta cu Tudor. Tot ce a rămas în mine legat de arta picturii este din arta lui Sabin. Iar multe legate de tehnică le am de la Dinu Patriciu, cu care mă pregătisem pentru examenul de admitere la arhitectură“, spune Mila. Mila este acum o pictoriţă care-şi permite luxul să spună că o pictură, precum „God of the Decadence“, care are preţul de 25.000 de euro şi este râvnită de vizitatorii expoziţiei, va rămâne în posesia creatoarei. „Nick Heidfeld, pilotul de Formula 1, are o pictură semnată de mine, de asemenea şi Gülcan, iar unele picturi sunt în posesia unei familii bogate din Monaco“, mai spune Mila.