Clinică de chirurgie cardio vasculară, la Constanţa

Clinică de chirurgie cardio vasculară, la Constanţa

Cea mai modernă clinică de chirurgie cardio-vasculară din sud-estul Europei, condusă de profesorul Mircea Pătruţ, s-a inaugurat astăzi la Constanţa.

Clinica funcţionează în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi a fost construită exclusiv din banii Consiliului Judeţean care a alocat suma de 15 milioane euro.

Numai aparatura de ultimă generaţie valorează 12 milioane euro iar pe lîngă cele două săli de operaţie ultradotate şi saloanele prevăzute cu camere de luat vederi, telefonie, internet, clinica are şi o bancă de organe  pentru efectuarea transplanturilor.

Panglica inaugurală a fost tăiată de preşedintele Consiliului Judeţean Nicuşor Constantinescu şi de profesorul Mircea Pătruţ cunoscut în ţară mai ales pentru operaţiile de extirpare a tumorilor gigant.

Primarul Radu Mazăre a fost însoţit de mama sa care în vară a fost operată pe cord în Germania de profesorul Pătruţ. De altfel, profesorul Mircea Pătruţ a fost convins să candideze pentru un loc în Senat din partea PSD Constanţa şi la inaugurare au participat aproape toţi candidaţii filialei locale a partidului. 

Ne puteți urmări și pe Google News