Nicolae Manolescu lansează "Istoria critică a literaturii române"
- Adam Popescu
- 13 noiembrie 2008, 02:00
În sfârşit, criticului Nicolae Manolescu îi apare mult-aşteptata "Istoria critică a literaturii române", cu subtitlul "5 secole de literatură".
„Este vorba despre o lucrare monumentală, care face istoria literaturii române de la origini până în prezent. De 67 de ani nu a mai apărut aşa ceva, de o asemenea dimensiune fundamentală“, spune Călin Vlasie, directorul de la Paralela 45, care editează impresionantul volum.
Lucrarea va fi lansată săptămâna viitoare, pe 20 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, în holul central al pavilionului Romexpo, în prezenţa autorului Nicolae Manolescu, a directorului Călin Vlasie şi a scriitorului Mircea Cărtărescu. Lansarea va avea loc, de la ora 14.00, în faţa intrării principale în pavilionul central al Romexpo, lângă standul Editurii Paralela 45. Vinerea, sâmbăta şi duminica viitoare vor mai avea loc sesiuni de autografe, la standul editurii. Volumul va costa 250 de lei, dar la Gaudeamus va putea fi achiziţionat cu 200 de lei. Volum de 1.528 de pagini Criticul Nicolae Manolescu s-a documentat aproape 25 de ani pentru scrierea acestei istorii, care are 1.528 de pagini.
„După Călinescu, a mai avut o încercare Ion Rotaru de scriere a unei istorii a literaturii. Nicolae Manolescu reuşeşte însă acum o operă fundamentală, care va constitui un canon critic esenţial pentru următorii 25 de ani“, explică Călin Vlasie.
Maiorescu, Ibrăileanu, Lovinescu, Călinescu, Al. Piru, Dumitru Micu, Eugen Simion, Crohmă lniceanu, Ion Rotaru sau Marian Popa sunt printre cei care au scris istorii ale literaturii noastre mai mult sau mai puţin complete. Trebuie amintite şi dicţionarul lui Zaciu, Papahagi, Sasu sau „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000“ publicată de Alex. Ştefănescu în urmă cu trei ani.
„Avem câteva zeci de studii care-i abordează pe Maiorescu ori pe Lovinescu mai degrabă ca teoreticieni culturali decât ca critici literari“, spune Manolescu. El consideră că după 1989, deşi au apărut câteva istorii noi (I. Negoiţescu, D. Micu, Ion Rotaru), tendinţa generală a fost de părăsire a istoriei literare propriu-zise în favoarea studiilor multiculturale, în care perspectiva asupra literaturii nu a mai fost estetică, ci sociologică sau filosofică.
Nicolae Manolescu susţine că istoria sa e mai bine definită de absenţe decât de prezenţe. „Marii scriitori au rămas, în secolul XIX, aceiaşi. În secolul XX, lista e mai bogată, dar nu radical alta. Blecher, Holban, Pillat şi Mateiu I. Caragiale nu erau scriitori canonici în «Istoria» lui Călinescu. Dar Sadoveanu şi restul, da. În schimb, absenţele sunt mult mai semnificative, mai ales în perioada de dinainte de, dar şi în perioada interbelică. Cât priveşte contemporaneitatea, aici selecţia poate suscita nedumeriri încă şi mai mari. N-am pretenţia infailibilităţii“, consideră Nicolae Manolescu.
REDUCERE. La Târgul de Carte Gaudeamus, volumul va putea fi achiziţionat cu 200 de lei