A murit Gianni Raimondi

A murit Gianni Raimondi

Tenorul italian Gianni Raimondi a murit azi, la vârsta de 85 de ani, în domiciliul său din Pianoro, în apropiere de Bologna, potrivit Mediafax.

Decesul lui Gianni Raimondi a fost făcut public abia după înmormântarea acestuia, care a avut loc în strictă intimitate, pentru că aşa a dorit tenorul.

Gianni Raimondi, care a cântat cu Maria Callas, „a fost una dintre cele mai mari voci ale epocii sale”, se precizează în comunicatul emis de Opera Scala, unde tenorul a susţinut peste 270 de reprezentaţii de-a lungul carierei sale.

Raimondi a cântat, în 1956, în "Traviata", de Giuseppe Verdi, pusă în scenă de Luchino Visconti, în "Boema", de Giacomo Puccini, în 1963, în "Don Pasquale", de Donizetti, şi în foarte multe alte opere clasice. De-a lungul prolificei sale cariere, tenorul a colaborat cu numeroşi dirijori celebri, precum Carlo Maria Giulini, Herbert Von Karajan, Claudio Abbado şi Georges Prêtre.

Născut pe 17 aprilie 1923, la Bologna, Gianni Raimondi a cântat pe toate marile scene ale lumii, triumfând în multe spectacole, în oraşe precum Viena, Berlin, Londra, New York şi Buenos Aires.

Gianni Raimondi "La Boheme" - Che gelida manina

Ne puteți urmări și pe Google News