Ioana Nicolaie, soţia lui Mircea Cărtărescu, în vârstă de 34 de ani, a scris primul ei roman, "O pasăre pe sârmă", despre plonjarea unei tinere din provincie în Bucureşti.
EVZ: Aţi fost la concertul lui Cohen, sub semnul căruia a apărut „O pasăre pe sârmă“. Câtă echilibristică trebuie să facă o fată-pasăre ? Ioana Nicolaie: Înainte cu o săptămână de concert am încercat să fac rost de bilete. Se epuizaseră. În seara concertului am mers prin ploaie. Muzica lui Cohen era departe, nu o auzeam. Mi se părea neverosimil că am scris un roman al cărui titlu e un vers din extraordinarul artist şi că-l lansasem în vinerea de dinaintea concertului. Era o stranie coincidenţă. Sabina, personajul meu, fata de 19 ani care vine în Bucureşti şi trebuie să se descurce, care nu are niciun ban, dar are înainte o viaţă, e aidoma păsării din cântec. Vrea să fie liberă şi se luptă mereu să nu-şi piardă echilibrul. Trece prin numeroase situaţii, se îndrăgosteşte, face pe manechinul viu într-o vitrină, vinde vase de bucătărie, ajunge la un post de radio religios, „aude“ nenumăratele întâmplări ale unui cămin studenţesc, şi-n toată vâltoarea aceasta nu vrea să cadă.
De ce povestea de dragoste e estompată de backgroundul social al anilor ’90? Pentru că atunci au fost nişte ani foarte grei. Comunismul căzuse, dar rămăsese, de fapt, peste tot, în felul de-a fi al oamenilor, în lipsa de speranţă pe care ţi-o dădea sărăcia. Tinerii din cartea mea iau totul cum este, fiindcă au de partea lor entuziasmul şi încrederea în viitor. Nu judecă nimic, merg mai departe, nu ştiu că se chinuiesc să supravieţuiască. Feţele realităţii postrevoluţionare sunt, văzute cu ochii de-acum, paradoxale, aşa că şi-au cerut locul în carte. Descriindu-le, am simţit o mare tristeţe. Nu mi-a venit să cred că, aidoma unei întregi generaţii, mi-am trăit atunci tinereţea.
Cât timp ia până când o fată din provincie ajunge să fie „prizonieră“ în malaxorul Bucureştiului? Cât de mare e ruptura dintre ceea ce era înainte şi ce ajunge să fie Sabina în Bucureşti? Pentru Sabina, eroina mea, Bucureştiul este un loc fascinant, în care vrea din tot sufletul să ajungă. Intră entuziastă şi nepregătită în el, încearcă să-şi găsească locul şi să-l iubească. Oraşul, mutilat de istorie, îi este, de fapt, aproape. Inima lui arsă - vechile curţi domneşti - un simbol pentru Sabina. În penultimul episod al romanului, tânăra priveşte ruinele, fiindcă în faţa ei se întinde, de acum, maturitatea. Şirul poveştilor picareşti prin care deja trecuse o făcuseră mai lucidă, mai puţin încrezătoare.
„Îmi seamănă şi nu-mi seamănă“
Cât de mult v-aţi transpus biografia în această carte? Care au fost soluţiile epice pe care le-aţi ales în structurarea acestui prim roman al dv.? „O pasăre pe sârmă“ este şi despre mine, autoarea, despre Bucureştiul meu personal, despre prietenii pe care i-am avut şi primii ani de facultate. Am spus că nu e autoficţiune - fiindcă naraţiunea e la persoana a treia -, însă i-am împrumutat Sabinei unele întâmplări pe care chiar le-am trăit. A trebuit, ca şi eroina mea, să mă descurc financiar, am lucrat într-un fast-food, am încercat să fiu reprezentanta unei importante firme de vase, am cunoscut îndeaproape o parte a mediilor descrise în carte. Pe unele le-am inventat, pentru că aşa se cade când scrii un roman. La Stuttgart fiind, în timp ce lucram, mi-am dat seama că „O pasăre pe sârmă“ e şi o mărturie, un exerciţiu de sinceritate. Mă distanţasem destul - ca vârstă -, eram şi spaţial departe de Bucureşti, puteam deci, din amalgamul propriei tinereţi, să o inventez pe Sabina. Ea îmi seamănă şi nu-mi seamănă; nu mi-am închipuit-o niciodată ca pe o imagine a mea din oglindă. În scrisul meu, „O pasăre pe sârmă“ - după mai multe cărţi de versuri şi jucăria pentru copii „Aventurile lui Arik“ - este o etapă fără metafore, fără împodobiri literare. Sper ca autenticitatea ei să-i câştige pe cât mai mulţi cititori.
„CERUL DIN BURTĂ“
Gabriel, fiul ei şi-al lui Mircea Cărtărescu, o inspiră
Ioana Nicolaie s-a născut pe 1 iunie 1974, la Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. După ce a urmat filologia în Bucureşti, a publicat volumele de versuri „Nordul“ (2002) şi „Credinţa“ (2003). Soţia lui Mircea Cărtărescu, despre care spune că îi este „aproape, un bun prieten, cititor, sfătuitor“, a scris „Cerul din burtă“ (2005), în perioada când era însărcinată cu fiul lor. Anul acesta, a lansat şi „Aventurile lui Arik“, apărută la Corint Jr., dedicată băieţelului lor. „Gabriel e băiat mare, de grupa mare, care nu vrea să-l spună pe R, fiindcă ştie că după asta va fi musai să meargă la şcoală. Nu mai departe de ieri, m-a întrebat când l-am citit eu prima dată pe Arik. A fost mirat că nu aveam cinci ani şi jumătate, ci eram cu mult, dar cu mult mai mare. S-ar putea, de aceea, să mă apuc curând de-o altă aventură pentru copii. M-ar bucura să mai pot scrie o astfel de carte“.
Recomandările noastre
