Nou scandal de dopaj în ciclism

Nou scandal de dopaj în ciclism

Rutierii Stefan Schumacher (Gerolsteiner) şi Leonardo Piepoli (Saunier Duval) au fost depistaţi pozitiv cu CERA, eritropoetină de a treia generaţie, informează astăzi publicaţia L'Equipe în ediţia electronică.

Germanul Schumacher, câştigător a două etape în Turul Franţei şi purtătorul tricoului galben timp de două zile, era inclus pe lista rutierilor suspectaţi de dopaj a Agenţiei Franceze Antidoping. Totuşi, Departamentul de Analize de la Chatenay-Malabry nu a reuşit să probeze vinovăţia acestuia în timpul Turului Franţei.

Schumacher a fost depistat pozitiv prin combinarea a două teste sanguine efectuate săptămâna trecută. Germanul a mai fost implicat în două scandaluri de dopaj. În 2005, a fost depistat pozitiv, iar în 2007, nu a putut participa la Campionatele Mondiale de Ciclism din cauza unor parametri anormali descoperiţi în probele sale sanguine.

Piepoli, exclus, alături de Riccardo Ricco, din echipa Saunier Duval în timpul actualei ediţii a Turului Franţei, a fost controlat pozitiv în două etape ale "Marii bucle" din acest an, în 4 şi 15 iulie. Căţărătorul italian, în vârstă de 37 de ani, a fost detectat cu CERA de laboratorul de la Chatenay-Malabry.

CERA este un derivat al eritropoetinei (EPO) cu efect întârziat care nu a fost depistat înainte de cazul Ricco, fiind considerat indetectabil de mai mulţi sportivi.

Ne puteți urmări și pe Google News