Steaua, învinsă de Portland San Antonio

Steaua, învinsă de Portland San Antonio

Steaua Bucureşti a pierdut, cu scorul de 38-30, partida de debut din grupele Ligii Campionilor la handbal, disputată la Pamplona în compania echipei Portland San Antonio.

Steaua, campioană europeană de două ori, în 1968 şi 1977, nu a reuşit să ţină piept echipei spaniole, câştigătoare a competiţiei în 2001, în prima partidă a "roş-albaştrilor" din Grupa E a Ligii Campionilor.

Portland San Antonio, antrenată de un român, Alexandru Buligan, a dominat jocul pe întreaga durată a partidei. După prima repriză, spaniolii aveau un avans de cinci goluri, 19-14, defensiva steliştilor fiind depăşită de acţiunile rapide de atac ale gazdelor.

Fără să forţeze, Portland s-a distanţat treptat în repriza secundă, coordonatorul Carlos Ruesga şi extrema dreaptă Josep Masachs fiind la originea multor reuşite în poarta campioanei României. De celaltă parte, cei mai buni jucători ai Stelei au fost interii Alin Sania şi Bozidar Nadoveza, dar şi coordonatorul Marius Stavrositu.

Cel mai strâns rezultat din a doua parte a jocului s-a înregistrat cu patru minute înainte de finalul partidei, când steliştii s-au apropiat la doar patru goluri, 33-29 . Imediat, Portland a mărit ritmul, reuşind să înscrie de cinci ori şi primind un singur gol în ultimele minute ale jocului. 

În următoarea partidă din grupei, Steaua va întâlni, în 12 octombrie la Buzău, echipa slovenă RK Cimos Koper, meci crucial pentru ocuparea locului trei, care asigură participarea în Cupa Cupelor.

Ne puteți urmări și pe Google News