Dossey în comă!

Dossey în comă!

Portarul ghanez a fost implicat ieri într-un accident rutier foarte grav şi a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral sever.

Onouă veste tragică a lovit ieri fotbalul românesc. La două săptămâni după ce fostul internaţional Anton Doboş a fost cât pe ce să-şi piardă viaţa într-un accident rutier dramatic, portarul ghanez Ibrahim Dossey a fost implicat într-un alt incident grav pe şosea şi a ajuns în comă la spital.

Accidentul rutier s-a petrecut pe DN 1, între Breaza şi Câmpina. Dossey mergea cu automobilul spre Ploieşti când a intrat pe contrasens şi a izbit în plin, frontal, o altă maşină care se deplasa spre Valea Prahovei. În urma coliziunii a fost nevoie de intervenţia trupelor de descarcerare pentru a-l scoate pe portarul african din mormanul de fiare.

Ibrahim Dossey a fost cel mai grav rănit din acest cumplit accident, el intrând în comă după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi o fractură craniană cu înfundare! El a fost transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, iar mai apoi - la Spitalul Universitar din Bucureşti. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

În automobilul condus de ghanez se mai aflau soţia acestuia, Ioana, fetiţa lor, Jennifer, şi încă un copil, în vârstă de 9 ani. Femeia în vârstă de 30 de ani şi copilul în vârstă de 9 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Ambii sunt în afara oricărui pericol, însă soţia lui Dossey este şocată de eveniment, iar medicii au sedat-o pentru a o ajuta să se liniştească. Şi copilul familiei Dossey a fost transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, chiar dacă n-a suferit nicio zgârietură, deoarece nu avea cu cine să fie lăsat.

 Unul dintre cei mai longevivi stranieri

Ibrahim Dossey a venit în România în anul 2001 şi n-a mai plecat, devenind unul dintre cei mai longevivi stranieri din fotbalul românesc. El a jucat la FC Braşov, Rapid, Pandurii Tg. Jiu şi Unirea Sânnicolau Mare. Recent, el se înţelesese cu FC Târgovişte, dar n-a mai apucat să joace pentru echipa dâmboviţeană.

Dossey a rămas în memoria colectivă a fanilor după ce, împreună cu Alexandru Andraşi, a stricat un blat celebru. Pe 5 mai 2001, FC Braşov trebuia să piardă „greu, dar meritat“ meciul de pe teren propriu cu FCM Bacău, pentru a asigura salvarea moldovenilor de la retrogradare, însă Dossey a apărat senzaţional, iar Andraşi a marcat două goluri, contribuind la victoria „stegarilor“ cu 2-0.

După acel meci, Dossey a avut tăria să declare public faptul că şefii clubului le-au cerut jucătorilor să cedeze meciul, dar pentru curajul său a fost suspendat şi amendat!

Un amănunt mai puţin cunoscut despre portarul african este că a cucerit medalia de bronz la turneul olimpic de la Barcelona, în 1992, cu echipa Ghanei. CARTE DE VIZITĂ

Ibrahim Dossey

Data naşterii: 24.11.1972

Locul naşterii: Accra (Ghana)

Echipe: FC Braşov, Rapid, Pandurii, Unirea Sânnicolau Mare

Debut în Liga I: 17.03.2001, Astra Ploieşti - FC Braşov 2-0

Meciuri şi goluri în Liga I: 92/0

Meciuri şi goluri în Liga a II-a: 24/0

Ne puteți urmări și pe Google News