Pentru ca prezentarea ta să fie găsită rapid în site-urile de recrutare, este bine ca ea să cuprindă anumite vorbe potrivite.
Posibilitatea de a fi chemat la interviul de angajare nu ţine doar de experienţă sau de cât de stufos este CV-ul. O foarte mare importanţă, susţin specialiştii în resurse umane, o are felul în care este alcătuită prezentarea ta. Pentru ca aceasta să fie găsită rapid de angajatori, ea trebuie să conţină sintagme-cheie. „În funcţie de jobul pentru care se candidează, există anumite cuvinte care trebuie să apară obligatoriu în CV, mai ales atunci când alegerea candidatului ideal se face automat, pe site-urile specializate“, spune expertul în resurse umane George Butunoiu.
Cuvintele-cheie, spune şi Mariana Frîncu, manager de proiect al www.Myjob.ro, sunt acelea care transmit un volum mare de informaţii.
„Canale de vânzări“ şi „target“
Experţii în resurse umane recomandă să scrii în CV acele expresii pe care angajatorul le trece la descrierea postului scos la concurs. Ei mai susţin că este indicat să nu-ţi alcătuieşti o prezentare standard, pe care să o foloseşti pentru toate joburile la care aspiri. Dimpotrivă. Pentru fiecare post dorit, este bine să redactezi câte un CV, adaptat cerinţelor jobului respectiv.
„De exemplu, în CV-ul unei persoane care a lucrat în vânzări sau în marketing şi îşi doreşte să aibă în continuare o carieră în aceste domenii trebuie să se regăsească expresii precum «target», «canale de vânzări» «b2b» (business to business - n.r.) sau altele de acest gen, din care să rezulte clar că aplicantul are cunoştinţe solide în aceste sectoare“, este de părere Mariana Frîncu.
Astfel de cuvinte se folosesc pentru a se scoate în evidenţă specialitatea candidatului şi atribuţiile pe care le-a avut de-a lungul timpului. Alte exemple de „key-words“, spune head-hunterul George Butunoiu, sunt „Oracle“, „C++,“ „biotehnologie“.
Angajatorul care se află în căutarea unui trainer va tasta, în câmpul de căutare al site-ului de recrutare, cuvinte precum „training“, „curs“, „managementul performanţei“, „seminar“.
Practic, „vorbele magice“ trebuie să fie strâns legate de profesie, şi nu de profilul de personalitate. Candidaţii fără experienţă se pot folosi de alte cuvinte potrivite. Câteva exemple date de business-coach-ul Alin Ghizăşan: „performanţă“, „rezultate“, „învăţare“, „reuşită“, „relaţie“, „capacitate de adaptare“.
„Să sară“ în ochi
Un truc bine de folosit în special pentru cei care nu au mai lucrat este aşezarea acestor cuvinte în cele mai importante părţi din CV, de exemplu la rubrica „obiectiv“, de prea multe ori neglijată de candidaţi. „Aceasta este una de foarte mare interes pentru angajator, motiv pentru care este urmărită cu maximum de atenţie“, spune consilierul în carieră Eduard Ezeanu.
În plus, pentru a fi remarcate, sintagmele recrutării trebuie „să sară“ în ochi. Prin urmare, dacă la CV-urile în format electronic, de pe site-urile de specialitate, există câmpuri obligatorii unde se plasează acestea, în cele pe hârtie, cuvintele-cheie ar trebui bolduite.
Acelaşi lucru, spune Constantin Ferseta, manager de marketing la Neogen, ar trebui făcut şi cu scrisoarea de intenţie.