Mai multe familii din Buhuşi îşi închiriază copiii cu sume între 50 şi 100 de lei pe zi pentru a fi puşi la cerşit pe străzi sau la porţile bisericilor din Bacău şi Piatra-Neamţ. Zeci de copii din oraşul Buhuşi sunt traficaţi de reţelele de cerşetori. Contra unor sume care variază între 50 şi 100 de lei, părinţii lor sunt dispuşi să-i închirieze cu ziua, pentru a fi puşi să cerşească în Bacău şi Piatra-Neamţ pe străzi sau la porţile bisericilor.
Am vrut să vedem dacă e, într-adevăr, aşa. Ne-am dus la Buhuşi şi am reuşit să negociem „închirierea“ a 19 copii cu vârste între 5 şi 12 ani.
Părinţii care acceptă comerţul cu odrasle locuiesc într-un bloc de garsoniere cunoscut în zonă sub denumirea de blocul „Nato“. Imobilul are zidurile pline de igrasie, nu are uşi şi nici geamuri. E locuit de 42 de familii.
În drum spre Buhuşi am stabilit să spunem că suntem trimişi de un cunoscut interlop. Ne trebuia un nume cu rezonanţă şi nu găseam. Am spus că suntem oamenii lui „Buzdugan“ care e plecat momentan la Bucureşti şi care „lucrează“ doar cu copii mici, sub 10 ani. A ţinut. „Sunt copii buni, ştiu să cerşească“ În faţa aşa-zisului bloc Nato ne-a ieşit în cale un bărbat de aproximativ 40 de ani. I-am zis ce vrem, ne-a zis că el e Tartacot, apoi ne-a prezentat oferta: „Am 11 copii, dar pot face rost de 15. Cel mai mare are 12 ani, dar e mărunţel. Pare cam de 10“, ne-a spus bărbatul, apoi a început să-şi laude „marfa“. „Sunt copii buni, ştiu să cerşească. Toţi au paşapoarte. Pot fi şi scoşi afară. Unul dintre ei a fost la cerşit multă vreme în Florenţa“, a adăugat el, mândru.
Preţul cerut de Tartacot nu este bătut în cuie, dar este calculat obligatoriu în euro. „Preţul exact îl discut cu Buzdugan, şeful vostru, nu cu voi. Dar nu primesc lei, numai euro. Oricum, nici să nu vă gândiţi la sub 50 de lei pe zi, plus comision din încasările zilnice. În plus, trebuie să daţi şi mâncare la copii, să nu stea flămânzi“, a afirmat tatăl copiilor.
Ca să nu piardă afacerea, omul a supralicitat: a zis că poate face rost şi de copii cu infirmităţi fizice, la un preţul mai mare. Negocierile au durat mai puţin de o jumătate de oră. Am bătut palma, şi Tartacot s-a angajat să ne aducă duminică 15 copii pe care să-i punem la cerşit la toate bisericile din Bacău. Îi dă pe bani şi rechizite La poarta bisericii din centrul oraşului am dat de nevasta lui Italianu’. Femeia locuieşte tot în blocul Nato, dar acum era la muncă, la cerşit adică, împreună cu patru copii. Am început negocierea şi cu ea. Am spus că avem nevoie de cei patru copii pentru două zile. A calculat în gând, apoi a zis: „Dai un milion de fiecare copil, un ghiozdan de rechizite şi câte un trening“, a spus nevasta lui Italianu’. „Dacă vine şeful vostru, Buzduganu’, să nu spună că vrea să-mi închirieze copiii. Când întreabă de mine să zică doar că vrea să-i ia la treabă, la grădină. Să nu pomenească de cerşit că, dacă află protecţia copilului, mi-i ia pe copii“, ne-a cerut ea. OFERTĂ
Nenăscut de vânzare La periferia oraşului am dat de Claudia M., de 23 de ani, însărcinată în luna a opta. Am întrebat-o dacă ştie de unde se pot racola copii pentru a fi puşi la cerşit. Fără să stea pe gânduri, femeia ne-a indicat renumitul bloc Nato. Apoi a avut o strălucire în priviri: „Dar îl dau şi eu pe al meu, după ce îl nasc. Principala condiţie pe care o pun este să nu-l mai văd niciodată. Nu vreau să mi-l pună în poală peste câţiva ani. Cine îl ia să-l ia de tot. Dacă îmi dă şi ceva bani pe el, nu e rău. Nu m-am gândit încă la sumă. Eu vreau să scap de el“, ne-a spus tânăra. REACŢII
Autorităţile nu sunt surprinse PRIMĂRIE. „Noi nu avem pârghii să oprim cerşetoria. Frecvent mergem la Bacău şi Piatra-Neamţ să aducem acasă copiii care cerşesc pe stradă. De fiecare dată, părinţii afirmă că nu se va mai repeta, dar sunt dispuşi, de fapt, să facă bani în orice mod posibil. Cât despre chestiunea cu închiriatul, nu am ştiut“, susţine Mihaela Chelaru, reprezentantul Autorităţii Tutelare din Primăria Buhuşi. Reprezentanţii Primăriei Buhuşi mai spun că majoritatea locuitorilor din blocul Nato refuză să muncească. „Mulţi trăiesc din alocaţiile copiilor. Nu vor să audă de muncă. Îi cred în stare să facă orice pentru bani“, a declarat Elvira Orac, asistent social la Primăria Buhuşi. PROTECŢIA COPILULUI. „Noi preluăm copiii. De părinţi trebuie să se ocupe poliţia“, a declarat Alina Iftode, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Bacău.
POLIŢIE. „Nu mă mir deloc. Am mai auzit astfel de cazuri la Buhuşi, dar nu am putut face nimic. Nu am avut probe concrete. De fapt, adulţii găsiţi cu copii la cerşit nu au recunoscut că i-au închiriat. Toţi spuneau că părinţii i-a lăsat în grija lor câteva zile“, ne-a declarat Ioan Chiriloiu, comandantul Poliţiei Buhuşi.
BLOCUL NATO. Clădirea de nelocuit în care stau 42 de familii