Rata maximă pe care o persoană se poate angaja să o plătească lunar băncii nu va fi modificată până la scadenţă, stipulează ultima variantă de proiect al regulamentului de creditare propus de BNR, spun surse citate de Agenţia Mediafax.
Rata maximă este suma rezultată prin aplicarea gradului de îndatorare în raport cu veniturile de la momentul acordării creditului. Dacă o persoană are la acordarea împrumutului o rată lunară de 400 de lei, deşi veniturile îi permiteau un grad de îndatorare de cel mult 500 de lei, banca va fi obligată să urmărească, în cazul modificării condiţiilor de creditare, ca suma lunară de plată să nu fie majorată cu mai mult de 100 de lei. Adică până la 500 de lei - rata maximă calculată iniţial.
„Deşi e greu de realizat aşa ceva, cei de la BNR au argumentat că astfel se vor evita practicile promoţionale, prin care clienţi fără venituri suficiente pot să atragă credite foarte mari. De fapt, aici au urmărit să-i mulţumească şi pe cei de la Protecţia Consumatorului, care insistau pe introducerea unei forme de calcul a dobânzii“, au declarat sursele bancare citate de Mediafax.
Potrivit aceloraşi surse, băncile vor fi obligate să calculeze gradul de îndatorare diferenţiat pe categorii de clienţi, pe destinaţia împrumutului, cât şi pe tipul de credit, respectiv în monedă naţională sau în valută, cu dobândă fixă sau variabilă. Potrivit reprezentanţilor băncilor, prevederea privind limitarea gradului de îndatorare la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc în anul anterior nu a putut fi eliminată. Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, va discuta astăzi ultima variantă a proiectului de regulament pentru creditarea populaţiei, după ce ieri a avut loc ultima întâlnire între reprezentanţii băncii centrale şi cei ai Asociaţiei Române a Băncilor.