Administraţia prezidenţială de la Paris a anunţat ieri că 10 soldaţi francezi şi-au pierdut viaţa şi alţi 21 de militari au fost răniţi în Afganistan, în cursul zilei de luni, în urma unei ambuscade în districtul Saroubi, la 50 de km de Kabul, transmite AFP.
Militarii francezi, aflaţi într-o misiune comună cu trupele afgane, au fost atacaţi de circa 100 de insurgenţi talibani, care au folosit mine şi rachete antitanc. Luptele, izbucnite în cursul dimineţii, au continuat şi în noaptea de luni spre marţi. „Am distrus cinci vehicule şi am provocat pierderi grele trupelor NATO“, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahed, purtătorul de cuvânt al talibanilor. „Riposta NATO a contat în atacuri aeriene în cursul cărora au fost ucişi 5 luptători talibani şi 15 civili“, a completat acesta. Ministerul afgan al Apărării a declarat însă că cel puţin 27 de insurgenţi au fost ucişi în luptele din ultimele două zile.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a anunţat ieri că se va deplasa în decursul aceleiaşi zile în Afganistan pentru a-i asigura pe militari de sprijinul său. „Franţa este hotărâtă să continue lupta cu terorismul“, a declarat Sarkozy. Bilanţul de luni este cel mai grav pentru armata franceză, de la atentatul din Beirut din 1983, când 58 de paraşutişti francezi au fost ucişi în atentate cu bombe. Franţa participă la misiunea internaţională din Afganistan cu circa 3.000 de soldaţi. Atacul de luni ridică la 24 numărul soldaţilor francezi ucişi din 2002. Americanii, atacaţi de valuri de sinucigaşi Baza americană Salerno, de la graniţa de sud-est a Afganistanului, a fost în ultimele două zile ţinta unor atacuri repetate ale talibanilor, un val de atacatori sinucigaşi încercând să treacă de liniile de apărare, sprijiniţi de luptători înarmaţi, potrivit Reuters. „Au fost şase atacatori sinucigaşi. Unii au reuşit să se arunce în aer, în timp ce alţii au fost ucişi de forţele noastre“, a declarat un oficial al forţei internaţionale de securitate americane din Afganistan (ISAF), adăugând că nu există pierderi în rândul trupelor SUA. Bilanţul atacurilor constă în cel puţin 10 civili morţi şi alţi 13 răniţi.