Listarea Romtelecom se amână

Listarea Romtelecom se amână

Listarea companiei Romtelecom la Bursă nu va mai avea loc anul acesta, a anunţat, ieri, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Karoly Borbely.

Speriaţi de criza de pe pieţele financiare, reprezentanţii ministerului au decis să amâne listarea la Bursă pentru anul viitor. „Vrem să listă m acţiunile Romtelecom, unde statul deţine 45%, în primăvara 2009, la un preţ bun“, a afirmat, ieri, Borbely. Totuşi, listarea operatorului de telefonie mobilă nu este blocată în acest moment.

„Caietul de sarcini a fost finalizat de consultantul juridic (Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii - n.r.), iar în perioada următoare vom semna un contract şi cu consultantul de privatizare“, a mai spus ministrul comunicaţiilor.

La începutul anului, Karoly Borbely anunţa că statul vrea să listeze la Bursă 10% din acţiunile Romtelecom, fără a preciza exact data la care se va produce acest lucru. Totuşi, ministrul estima că, în noiembrie anul acesta, acţiunile operatorului se vor vinde pe piaţa de capital.

În plus, în aprilie, Ministerul Comunicaţiilor a anunţat şi consultantul care a fost ales pentru a acorda asistenţă juridică instituţiei şi în procesul de listare a Romtelecom, casa de avocatură Boştină şi Asociaţii. Karoly Borbely preciza la acea vreme că guvernul ia în calcul şi o listare pe Bursele externe. Statul român a mai încercat să listeze un pachet de acţiuni deţinut la Romtelecom şi în toamna anului 2006. Impact redus pe piaţă

Brokerii de la Bursă consideră că decizia Ministerului Comunicaţiilor ar putea fi justificată, mai ales că, în ultima vreme, mai multe companii mari şi-au amânat listarea, invocând o perioadă mai puţin fastă prin care trec pieţele financiare.

„Nu pot să spun că aşteptam cu sufletul la gură listarea Romtelecom sau că îşi făcea cineva planuri în acest sens“, ne-a declarat Iulian Panait, de la KTD Invest SA. Acesta susţine că amânarea listării nu va avea efecte asupra pieţei.

Ne puteți urmări și pe Google News