CHRISTIAN MITITELU: China olimpică

CHRISTIAN MITITELU: China olimpică

Incidentul terorist din Xinjiang nu trebuie să ducă la înăsprirea restricţiilor.

Mizăm pe creşterea economică pentru a ne menţine legitimitatea şi a împiedica apariţia unei opoziţii, chiar încălcând drepturi fundamentale - aceasta pare să fie strategia post-Tiananmen a conducerii chineze.

Cei care au atribuit Beijingului Olimpiada se declară convinşi că ea va contribui la îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului. China se va afla sub reflectoare. Pentru conducerea chineză va fi un prilej de a-şi consolida prestigiul şi a proiecta imaginea unei „societăţi armonioase“. De aici marea grijă de a nu permite manifestaţii antiguvernamentale sau separatiste.

La cinci vizitatori, va exista un poliţist mobilizat pentru Olimpiadă. Li se adaugă cei 1,4 milioane de voluntari cu banderole ca pe vremea Revoluţiei Culturale şi şepci cu croială americană. O serie de disidenţi şi alţi indezirabili au fost scoşi din capitală sau plasaţi în domiciliu obligatoriu. Totul pentru linişte.

Desigur, disidenţii consideră că Olimpiada le oferă şi lor un prilej de a-şi face auzit glasul. Dacă nu au acces la presa locală, contează pe ziariştii străini. Dar aceştia nu ştiu sigur cât de liberi vor fi: deplasările trebuie anunţate, la fel lista celor care ar urma să fie intervievaţi.

Restricţiile sunt impuse în numele siguranţei. Autorităţile avertizează că există un pericol terorist. Scepticii au fost puşi în defensivă de atacul din provincia Xingjiang, din nord-vestul Chinei, soldat cu moartea a 16 poliţişti. Atacul ar fi opera unei mişcări separatiste uigure. China susţine că ar fi legată de al-Qaida, argument cu puternic ecou în Occident. Ar fi arestat separatiş ti uiguri care plănuiau sabotarea Olimpiadei.

Uigurii sunt musulmani, dar legătura cu al- Qaida nu a fost demonstrată. Şi-au pierdut poziţia majoritară în Xinjiang şi se consideră discriminaţi. Situaţia aminteşte de cea din Tibet. Poate că există un terorism uigur. Dar pericolul nu trebuie exagerat şi nici folosit, în mod cinic, pentru a restrânge drepturile ecologiştilor, adepţilor Falung Gong, activiştilor civici sau ziariştilor.

Citiţi şi: Jihadul din vestul Chinei

Ne puteți urmări și pe Google News