La începutul anilor '50, Armata şi Miliţia duceau în fotbalul românesc un război fără scrupule, din care nu lipseau racolările, arestările, ameninţările şi bătăile. EVZ vă prezintă astăzi noi fragmente din stenograma şedinţei din 12 mai 1953 a Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR, în care conducătorii României dezbăteau starea sportului, în general, şi a fotbalului, în special. Vă prezentăm detalii în exclusivitate despre "atrocităţile" la care se dedau Armata şi Miliţia, acum o jumătate de secol, pentru ca echipele CCA (viitoarea Steaua) şi Dinamo să se impună în campionat.

Un nou episod

„Evenimentul zilei“ şi grupul de investigaţii „Miliţia Spirituală“ vă prezintă astăzi un nou capitol extras din stenograma unei şedinţe a Secţiei Propagandă şi Agitaţie din cadrul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, din anul 1953. Stenograma şedinţei, cu tema „unele manifestări nesănătoase în domeniul fotbalului“, stă mărturie asupra modului în care noii conducători ai ţării, descinşi de pe tancurile sovietice, înţelegeau să conducă sportul. Participanţii la şedinţă erau cadre de partid cu funcţii de conducere în Ministerul Forţelor Armate, Ministerul de Interne, Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport, Ministerul de Finanţe.

Năravuri care durează de 50 de ani

Din aceste posturi de cea mai mare importanţă, nu ezitau să-şi folosească puterea în scopuri pe cât de mărunte (cum ar fi câştigarea unui meci), pe atât de nocive la nivelul maselor (participanţ ii la discuţii recunoşteau că populaţia ura echipele departamentale). Documentul din ’53 mai demonstrează ceva: faptul că fotbalul românesc de astăzi, măcinat de acuzaţii, aranjamente, violenţă, corupţie, presiuni asupra jucătorilor şi a arbitrilor, are o lungă tradiţie în astfel de practici. Nici atunci, la începutul anilor ’50, bătălia nu se dădea deschis, exclusiv pe terenul de joc, ci în culise. Jucătorii, deveniţi marionete într-un teatru de păpuşi, erau mutaţi cu forţa de la o echipă la alta, ameninţaţi, învrăjbiţi unii împotriva celorlalţi sau lăsaţi pe tuşă doar pentru a nu fi racolaţi de adversar. Orgoliile liderilor comunişti dictau regulile jocului, iar federaţia era influenţată. Cu altfel de metode, dar aceleaşi rezultate, procedează şi conducătorii de astăzi ai cluburilor puternice din Liga I.

Nicolae Ceauşescu, promotorul abuzurilor

EVZ a dezvăluit în ediţia de ieri o pagină din istoria neagră a fotbalului românesc. Cotidianul nostru a arătat cum, în urmă cu 55 de ani, conducătorii statului român discutau cu nonşalanţă despre presiuni, abuzuri, bătăi, racolări, ameninţări. Cel mai vizat de acuzaţii era nimeni altul decât viitorul dictator, Nicolae Ceauşescu, pe atunci responsabil de CCA (Casa Centrală a Armatei, viitoarea Steaua - clubul sportiv al Ministerului Apărării). Acesta era acuzat făţiş că înrolează cu forţa sportivii, că ameninţă familiile acestora, că şantajează arbitrii şi că timorează echipele „muncitoreş ti“. Totul se petrecea în 1953, anul care a rămas faimos în lumea fotbalului tot din cauza lui Nicolae Ceauşescu, care a desfiinţat echipa ASA Câmpulung Moldovenesc pentru ca Steaua (pe atunci CCA), de care răspundea, să ia titlul.

Fotbalul nu se vedea bine „de pe tribuna de stat“

Astăzi, EVZ şi „Miliţia Spirituală“ continuă serialul prin prezentarea altor detalii neştiute ale războiului de culise purtat de cadrele Armatei şi Miliţiei. Rivalitatea ajungea atât de departe, încât conducătorii statului constatau, speriaţi, că ofiţerii de armată şi de securitate se băteau între ei în tribună, la meciurile Dinamo - CCA!

Dezamăgiţi că fotbalul nu era „la înălţimea prestigiului Republicii“, liderii comunişti ţineau deseori şedinţe de lucru, în care se discuta despre „însuşirea experienţ ei sovietice“ şi se trăgeau concluzii puerile, precum „avem apărare foarte bună la echipele din Divizia A şi B, dar nu avem înaintare. Aceasta dăunează enorm de mult“.

„Nu se vede o preocupare pentru privirea fotbalului de pe tribuna de stat. Aceasta aduce daune extrem de mari intereselor sportului nostru, deci intereselor partidului, şi nu ne putem prezenta bine pe plan internaţional“, tuna în şedinţa de partid tovarăşul Manole Bodnăraş, preşedintele Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport.

Cei vinovaţi de „manifestă rile nesănătoase în sport“ erau muştruluiţi şi li se dicta respectarea „liniei juste indicate de partid“. ISTORIE La şedinţa Secţiei de Propagandă a CC al Partidului Muncitoresc Român din 12 mai 1953, conducătorii statului trăgeau concluzia că fotbaliştii nu dau dovadă de devotament faţă de regim

La şedinţa Secţiei Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 12 mai 1953 au participat o sumedenie dintre conducătorii de prim rang ai ţării. La consfătuirea despre situaţia sportului, în general, şi a fotbalului, în special, au luat parte Miron Constantinescu (secretar al CC al PMR şi preşedinte al Comisiei de Stat a Planificării), Leonte Răutu, Nicolae Ceauşescu (viitorul dictator ocupa, în acel moment, funcţia de ministru adjunct al forţelor armate şi răspundea de clubul sportiv al armatei), Dumitru Petrescu (ministrul finanţelor), Ion Vinţe, Alexandru Bârlădeanu, Ady Ladislau (consilier al ministrului de interne), Manole Bodnăraş (preşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport), Ştefan Voicu, Mircea Gherman, Corneliu Mănescu (şef al Diviziei Politice Superioare a Armatei), Ion Balaş, Anton Aman, Ion Gălăţeanu şi Tiberiu Baternai.

Cei 15 au luat în discuţie situa- ţia pe care ei o calificau drept „gravă“ în sport şi în fotbal, provocată în principal de abuzurile Armatei şi Miliţiei. Principalul vizat de acuzaţii a fost Nicolae Ceauşescu, cel care răspundea de CCA (viitoarea Steaua).

Discursurile au fost violente, acuzaţiile - foarte serioase şi dovezile - greu de combătut. Cu toate acestea, lucrurile nu s-au schimbat nici atunci, nici în anii care au urmat. CCA şi Dinamo au continuat racolările, presiunile, arestările şi intimidările. Considerat mijloc de propagandă a comunismului, fotbalul ajunsese un bumerang, demnitarii constatând sec că populaţia nu iubeşte echipele militare.

Această politică de forţă avea să devasteze tot sportul românesc, care la începutul anilor ’50 începea să arate bizar. „Acum avem în Divizia A patru echipe militare. Există toate condiţiile ca anul acesta să mai intre încă două, iar de la anul, încă două!“, descria Dumitru Popescu absurdul situaţ iei la care se ajunsese. Consecinţele aveau să se simtă la începutul deceniului următor, când fotbalul a intrat în colaps. A

stăzi vă prezentăm un nou fragment din stenograma discuţiei.

TOVARĂŞII. Nicolae Ceauşescu (centru), Manole Bodnăraş (cu ochelari) şi Corneliu Mănescu (ultimul din dreapta) stabileau politica în sport

DOSARUL 60/1953

„La un meci, au fost bătăi între ofiţerii de la Armată şi Securitate“

Dumitru Petrescu: (...) O altă problemă: CCA şi Dinamo practică racolajul. CCA şi Dinamo s-au bătut pentru obţinerea unui jucător. În timpul certei a intervenit Securitatea şi a simulat arestarea jucătorului! Vaczi şi Serfözö când au fost mutaţi de la Oradea la Arad au fost ameninţaţi de Miliţie şi Securitate că dacă vor pleca li se vor aresta părinţii. Serfözö a avut curajul să plece, dar a fost dat jos din tren de un miliţian.

Sunt cazuri nepermise când CCA concentrează şi mobilizează jucătorii cu duiumul în dorinţa de a slăbi grupările adversare. Aşa este cazul lui Petschovschi (n.r. - nume românizat, pentru că, în realitate, pe fotbalist îl chema Petschowski), Titi Popescu, Traian Ionescu, şi alţii. Traian Ionescu a fost ţinut pe tuşă până a fost scos din formă, deşi el, înainte, a fost portarul naţionalei.

CCA nu are pepinieră şi pentru formarea grupărilor lor dezorganizează celelalte grupări. Pepiniere au numai grupările sindicale şi acum îşi formează şi Dinamo prin „Tânărul Dinamovist“.

„Conducerile de la Dinamo şi CCA insultă şi ameninţă Comisia de Fotbal“

Aceasta face ca pubilcul să nu iubească grupările militare şi că naşte manifestări împotriva acestor echipe. Trebuie spus că s-a ajuns la conflicte chiar între ofiţerii din MFA (n.r. - Ministerul Forţelor Armate) şi ofiţerii din Securitate. Aceasta nu este de mirare dacă ţinem seama că din cauza fotbalului există certuri chiar şi între conducătorii departamentelor. Amândouă conducerile de la Dinamo şi CCA au o atitudine nejustă faţă de Comisia Centrală de Fotbal. O insultă şi o ameninţă.

Toate aceste atitudini antipartinice duc la: vedetism în rândurile jucătorilor; o atitudine injustă faţă de întrecerea sportivă; indisciplină în rândurile jucătorilor de la toate grupările şi pe teren.

Trebuie să subliniem aici că în rândurile jucătorilor de la CCA şi Dinamo, în special, sunt unii care dau dovadă de lipsă de devotament faţă de regim. Noi nu putem face o echipă care să merite încrederea de a fi trimisă peste hotare. Nu suntem siguri dacă ei vor apăra cu cinste culorile republicii.

Un alt aspect. Acum avem în Divizia A patru echipe militare. Există toate condiţiile ca în anul acesta să mai intre încă două, iar de la anul, încă două; aceasta datorită faptului că armata şi Dinamo practică racolajul, au condiţii materiale bune şi atrag jucătorii cei mai buni. Noi nu avem echipă muncitorească, în multe ramuri ale industriei, de pildă metalurgie şi petrol. Toţi jucătorii de la CCA sunt aduşi de la alte grupări muncitoreşti. CCA are un număr mare de jucători buni, pe care îi ţine pe tuşă numai pentru a nu juca la alte grupări.

Propunem ca jucătorii luaţi de la alte grupări, care sunt la Casa Armatei, la CCA şi Dinamo, să fie trimişi la grupările civile, să se dea în special jucătorii care sunt pe tuşă. În concluzie, aşa cum se prezintă azi fotbalul, noi nu putem face faţă cu cinste obligaţiilor internaţionale care stau în faţa noastră: Campionatul Mondial de fotbal şi Festivalul. De aceea sunt necesare măsurile cele mai energice.

„Fotbalul la noi este privit ca o problemă de club“

Tov. Manole Bodnăraş: Sunt întru totul de acord cu tov. Petrescu. Măsurile au fost luate în bună înţelegere şi de comun acord între CCFS şi Comisia Centrală de Fotbal (n.r. - actuala FRF). Fotbalul la noi este privit ca o problemă de club. Nu se vede o preocupare pentru privirea fotbalului de pe tribuna de stat. Aceasta aduce daune extrem de mari intereselor sportului nostru, deci intereselor partidului şi nu ne putem prezenta bine pe plan internaţional.

Politica dusă de CCFS şi de Comisia Centrală de Fotbal în anul acesta a fost aceea de a forma un echilibru între grupări, deoarece anul trecut era o diferenţă extrem de mare, nepermisă între grupările militare şi grupările muncitoreşti. S-a obţinut un oarecare rezultat, care a dus la jocuri strânse în actuala etapă a campionatului. Această situaţie a dus la o extraordinară nervozitate care este alimentată de conducerile grupărilor, în special CCA şi Dinamo. De două săptămâni la CCFS toată lumea discută numai despre fotbal. Suntem presaţi din partea diferitelor persoane din conducerea grupărilor Dinamo şi CCA. Când s-a hotărât rejucarea meciului CCA - Dinamo Oraşul Stalin (n.r. - Braşovul fusese rebotezat „Oraşul Stalin“, denumire la care s-a renunţat în 1956), tov. Vinţe a dat un telefon şi mi-a spus că aşa cum este făcut comunicatul, se vede că este făcut de generalul Mănescu. Lucrul acesta nu este adevărat. Când s-a jucat meciul, tov. Marta Drăghici, foarte enervată, a spus: „Să se termine o dată cu cloaca de la CCFS!“, iar tov. Ady Ladislau a strigat din tribună, la o greşeală a arbitrului, că ăsta este banditism.

„Reacţiunea nici nu are nevoie să lucreze“

Aceeaşi atitudine este şi la CCA. Tov. Ceauşescu m-a ameninţ at că va merge până sus.

Aspectul stadioanelor: La meciuri, în special când joacă Dinamo şi Armata, stadioanele sunt aglomerate de militari şi dinamovişti. Peste tot vezi şepci kaki şi şepci albastre! La un meci, care a avut loc de curând, au fost bătăi între ofiţerii de la MFA (Ministerul Forţelor Armate) şi MSS (Ministerul Securităţii Statului - precursoarea celebrei Securităţ i, poliţia politică înfiinţată de ofiţeri sovietici ai KGB) pe stadion. Aşa cum se prezintă situaţia pe stadion, reacţiunea nici nu are nevoie să lucreze, ci doar să-şi frece mâinile! (...)

"CCA şi Dinamo practică racolajul. S-au bătut pentru un jucător. În timpul certei a intervenit Securitatea şi a simulat arestarea jucătorului!",

"CCA concentrează jucătorii în dorinţa de a slăbi grupările adversare. Aşa este cazul lui Petschovschi, Titi Popescu, Traian Ionescu, şi alţii.", Dumitru Petrescu, membru al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie

"La meciuri, în special când joacă Dinamo şi Armata, stadioanele sunt aglomerate de militari şi dinamovişti. Peste tot vezi şepci kaki şi şepci albastre! La un meci, care a avut loc de curând, au fost bătăi între ofiţerii de la Armată şi Securitate.", Manole Bodnăraş, preşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport

PERSECUTAT Titus Ozon a fost trimis la tăiat stuf pentru că a părăsit Dinamo

Istoriile despre modalităţile prin care şefii Armatei şi ai Miliţiei îi convingeau pe sportivi să apere culorile echipelor CCA şi Dinamo sunt nenumărate. Celebrul Emeric Ienei, legendă a echipei Steaua, a fost adus sub arest la gruparea „militară“! Se întâmpla în 1956, pe când Ienei evolua la Flamura Roşie Arad (actuala UTA). „Aveam 19 ani şi trebuia să-mi satisfac stagiul militar. M-au luat pe sus şi m-au suit în tren. La Craiova m-au băgat direct într-o unitate militară. A fost vorba mai mult de o reţinere...“, povestea celebrul stelist pentru EVZ.

O poveste şi mai dramatică a avut alt nume de legendă al fotbalului nostru: Titus Ozon. Formidabilul atacant a debutat la Unirea Tricolor, echipă considerată de comunişti ca fiind „legionară“ şi desfiinţată pentru a face loc nou-înfiinţatei Dinamo. Ozon a ajuns la „roş-albi“, dar firea sa rebelă l-a făcut ca, în 1954, să vrea să plece de la Dinamo.

Iniţiativa i-a atras mânia Securităţ ii. „După ce am plecat de la Dinamo, şefii de acolo s-au răzbunat pe mine. M-au deportat în Deltă, la tăiat de stuf. Eram sechestrat într-o cabană şi păzit de un securist. Într-o noapte am fugit pe geam. Am ajuns pe furiş în Capitală, unde am semnat cu Progresul“, îşi amintea Ozon în 1995.

Câţiva ani după această întâmplare, în 1958, Ozon a fost prins, la întoarcerea dintr-un turneu efectuat în Grecia, cu nasturi de fildeş asupra sa. A fost exclus din viaţa sportivă. Pedeapsa i s-a ridicat şase luni mai târziu, când jucătorul l-a pândit pe dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej, ieşit la promenadă pe Calea Victoriei, şi l-a implorat să-l ierte. Şeful statului s-a îndurat, dar cu condiţia ca Ozon să joace la Rapid, echipa pe care o proteja Gheorghiu-Dej...

Un alt episod celebru în care a fost implicat Ozon s-a petrecut în URSS, când a îndrăznit să dribleze un fundaş al echipei Dinamo Tbilisi, dându-i mingea printre picioare. „La întoarcere am fost băgat în şedinţă. Mi s-a spus că mi-am bătut joc de marele popor sovietic, prin acele driblinguri...“, povestea Ozon. Fostul mare fotbalist s-a stins din viaţă în 1996.

CONSTRÂNGERE. Titus Ozon (stânga) n-avea voie să-i dribleze pe apărătorii sovietici de la Dinamo Tbilisi (dreapta)

VEZI ŞI:

Ceauşescu, primul blatist al ţării