Soldaţii britanici vor să renunţe la armată

Soldaţii britanici vor să renunţe la armată

Aproape jumătate dintre soldaţii britanici se gândesc să părăsească forţele armate, relevă un studiu dat ieri publicităţii de către Ministerul Apărării, informează AFP.

Această anchetă a apărut în contextul în care armata britanică se confruntă cu probleme de oboseală a trupelor, 7.800 de soldaţi fiind detaşaţi în Afganistan şi 4.000 în Irak.

Potrivit studiului, 47% dintre soldaţii şi marinarii britanici chestionaţi au declarat că "resimt cu regularitate dorinţa de a părăsi armata definitiv", în timp ce 44% din membrii Royal Air Force (RAF) şi 37% din Royal Marines, care au răspuns întrebărilor sondajului, sunt în asentimentul celorlalţi.

În total, 45% dintre militarii britanici au indicat că nu sunt satisfăcuţi de situaţia lor actuală care îi obligă să petreacă foarte mult timp departe de familie şi prieteni.

Astfel că, 38% dintre aceştia au declarat că se gândesc la retragere, în timp ce 47% au precizat că le este indiferent dacă rămân sau dacă pleacă.

Întrebaţi despre moralul în interiorul unităţilor militare, 72% din membrii RAF au indicat că acesta este fie "slab", fie "foarte slab". La fel gândesc şi 64% dintre cei din marina regală şi 59% dintre cei care fac parte din armata terestră.

În schimb, numai 38 la sută din militarii interogaţi în cadrul Royal Marines au dat acest răspuns.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 8.857 de membri ai forţelor armate britanice, în perioada iulie - octombrie 2007.

(10:44)

 

Ne puteți urmări și pe Google News