Ospătarii care au lucrat pe vapoare în străinătate se întorc în ţară, recrutaţi de hoteluri de top. Au păstrat însă filosofia meseriei: bacşişul e de bază.

Tot mai mulţi români care au lucrat ca ospătari pe vapoare de croazieră decid să rămână în ţară, unde sunt recrutaţi de managerii hotelurilor de top. Peste 70% dintre angajaţii celor patru restaurante din hotelul de cinci stele Radisson Sas, de exemplu, care s-a deschis luna trecută la Bucureşti, au experienţă pe astfel de vase. Aceştia sunt obişnuinţi să muncească în condiţii de stres, ştiu cum să se poarte cu clienţii şi vorbesc foarte bine cel puţin o limbă străină. Munca pe vas nu mai rentează

Adrian Dumitriu, 36 de ani, şi Gabriel Vasile, 27 de ani, fac parte din această categorie. După ce au călătorit ani întregi prin numeroase colţuri ale lumii, cei doi au hotărât să rămână acasă din motive personale, dar şi financiare. Asta după ce au reuşit, de-a lungul vremii, să se specializeze şi să urce în ierahie de la picolo la supervizor.

„Nu mai e rentabil să mergi pe vas. Ca ospătar, câştigi cam 2.800 de dolari pe lună. Cu acest salariu puteai, acum câţiva ani, să-ţi cumperi o garsonieră în câteva luni. Acum, cu circa 1.200 de euro nu mai faci mare lucru“, explică Adrian Dumitriu, manager al unuia dintre restaurantele Radisson Sas, Caffe Citta.

Gabriel Vasile, care va lucra în echipa lui Dumitriu, spune că pentru un astfel de venit nu mai rentează sacrificiul unui trai departe de familie şi de prieteni.

Cei care totuşi aleg străinătatea se îndreaptă acum către alte meleaguri: Anglia, Spania sau Italia. Cine a răbdat regimul dur a avut şi de câştigat: cel puţin 90% dintre cei care au lucrat pe un vas au cel puţin o casă şi o maşină, continuând să lucreze nu doar pentru bani, ci şi de dragul meseriei. Au pierdut, în schimb, zeci de nopţi alături de familie şi de prieteni, zile de naştere şi sărbători.   Clientul nostru, stăpânul nostru

Viaţa pe vas e departe de visul pe care şi-l imaginează cei de acasă: se munceşte zile întregi fără pauză, uneori chiar 18-20 de ore şi mereu cu zâmbetul pe buze. Cei care rezistă devin nişte profesionişti, ceilalţi sunt trimişi acasă.

Angajatorii taxează orice greşeală menţionată de clienţii care, de cele mai multe ori, nu iartă nicio scăpare involuntară. „Chiar dacă eşti foarte ocupat, restaurantul este plin şi nu reuşeşti să aduci comanda aşa repede, trebuie să-i dai atenţie fiecărui client: schimbi scrumiera, le torni apă, le explici că sunt nişte probleme. Dacă unul dintre chelneri nu mai face faţă situaţiei, el trebuie să ceară ajutor celorlalţi colegi“, spune Adrian Dumitru. El povesteşte că oaspeţii puteau să evalueze calitatea serviciilor prestate, iar părerea lor conta foarte mult în faţa şefilor. „Dacă existau clienţi nemulţumiţi, toţi şefii erau cu ochii pe tine şi erai nevoit să faci chiar şi ore suplimentare. La trei avertismente primite, puteai fi trimis acasă“, oftează Vasile.

Ce se întâmpla însă atunci când un client era nemulţumit, dar nu avea dreptate? „Ospătarul trebuia să cheme managerul, care lua măsuri pentru a calma spiritele. În general, aceşti clienţi «puşi pe scandal» intenţionau de la început să obţină anumite avantaje - reduceri sau anumite gratuităţi“, explică vaporenii. Nici atunci ospătarul nu avea voie să protesteze. Fără să uite teoria „clientul nostru, stăpânul nostru“, managerul de restaurant ajungea, de multe ori, să le dea dreptate nemulţumiţilor doar pentru a calma spiritele. Diferenţa dintre români şi americani

Care este secretul unui cunoscător într-ale meseriei? Să ştie ce să-i recomande fiecărui client şi chiar să-i anticipeze dorinţele. Englezii, de exemplu, preferă cotlete de miel - la asta poţi să-i recomanzi sosul de mentă.   Cei mai mulţi clienţi de pe vas, americanii, nu sunt neapărat pretenţioşi la mâncare, dar preferă un serviciu mai special. „Trebuia să fii foarte atent cu ei, să faci PR (n.r. - Relaţii Publice), altfel îţi reproşau că eşti neprietenos“, spune Dumitriu. În timp, a învăţat că atât americanii, cât şi englezii şi australienii vor să afle amănunte despre prepararea mâncării şi ceea ce se întâmplă, practic, în spatele uşilor bucătăriei.

Foştii vaporeni ştiu că există diferenţe între turişti, după naţionalitatea lor: „Americanii nu au nimic împotrivă să stea la aceeaşi masă cu persoane necunoscute. Românii nu ar fi de acord cu asta, de exemplu“, e de părere Gabriel Vasile. Cei doi intenţionează să pună acum în practică tot ce au învăţat prin străini şi să nu uite că cea mai importantă sursă de venit este bacşişul de la clienţi. Aceia multumiţi, desigur. MIC INVESTITOR

Adrian Dumitru

A plecat de acasă în 1996, pentru a se angaja ca junior waiter pentru 8-10 luni. Nu ştia că avea să lucreze pe opt vase, cu 2-3 luni de pauză între ele. A văzut astfel America de Nord şi de Sud, mare parte din Europa - pe vasele de pe Mediterană, insulele Caraibe şi Australia. Când s-a întors în ţară, s-a căsătorit şi a investit banii în mici afaceri imobiliare HOINAR Gabriel Vasile A părăsit prima dată ţara în 2002 şi a hoinărit, cu mici pauze, timp de şase ani. A văzut astfel America de Nord, mare parte din Europa şi Asia, timp în care a exersat două limbi străine - engleza şi italiana. Acum îşi doreşte să termine Facultatea de Marketing, pe care tocmai a început-o anul trecut, şi să se aşeze la casa lui, poate chiar să se însoare. 70% dintre angajaţii restaurantelor de lux din Hotelul Radisson Sas, deschis de curând la Bucureşti, au căpătat experienţă pe vasele internaţionale de croazieră

EXPERIENŢĂ. Gabriel Vasile a învăţat pretenţiile turiştilor, în funcţie de naţionalităţile lor