ÎN PAT CU DUŞMANUL: Maşina sau transportul în comun?

ÎN PAT CU DUŞMANUL: Maşina sau transportul în comun?

Care este varianta cea mai bună, în condiţiile traficului din Bucureşti?

Adaptarea la drum

Dacă locuieşti în Bucureşti, ai parte de trafic intens, miros de beton încins, zarvă şi stres. Mijloacele de transport în comun îţi oferă un bonus: epuizarea. O călătorie cu autobuzul, mai ales în acest sezon, te face să uiţi de ce ai mai plecat de-acasă şi să te întrebi dacă, nu cumva, respectiva treabă suporta amânare. Singurul bine care ţi se mai poate întâmpla este acela de a coborî la prima.

Nu mai contează că ai geanta tăiată, că, de pe un scaun, ai preluat pe haina ta o gumă gata mestecată sau că ai fost torturat olfactiv în nebănuite feluri. Automobilele şi mijloacele de transport în comun sunt parte a aceleiaşi aglomeraţii. Se deplasează cam cu aceeaşi viteză, cu un plus totuşi pentru cele dintâi, însă marea calitate a maşinii personale este confortul.

Poţi să-ţi aranjezi scaunul cum vrei, să-ţi deschizi radioul sau CD playerul, să reglezi temperatura şi umiditatea după bunul plac, să pleci când vrei. Este, dacă vreţi, precum diferenţa dintre o sală de baie personală şi una comună. Există cineva care să prefere cea de-a doua variantă?

Poţi, desigur, să te laşi pradă enervării la volan şi să te lupţi pentru fiecare metru de asfalt sau poţi pur şi simplu să te adaptezi la ritmul de înaintare, oricât de lent ar fi acesta. Dacă te gândeşti, de pildă, cum te-ai simţi dacă ai fi în autobuzul ticsit de oameni pe care tocmai îl depăşeşti, în care şoferul nu a pornit aerul condiţionat, te vei relaxa pe loc.

Nervi la conservă

Maşina nu înseamnă confort, întrucât acesta nu constă doar în poziţia comodă a trupului şi în reglarea după dorinţă a factorilor de microclimat. Confortul înseamnă, în primul rând, relaxare.

În Bucureşti, automobilul îţi dă senzaţia pierderii timpului. Când vezi în faţa ta cohorte de maşini, pline cu şoferi nerăbdători, iar toţi înaintaţi cu 6 kilometri pe oră, e greu să fii liniştit. Faci la nesfârşit acea gimnastică tracasantă - ambreiaj, viteza întâi, accelerare uşoară, frână, ambreiaj, din nou în punctul mort -, de parcă nu tu conduci maşina, ci ea te conduce pe tine ca pe o marionetă.

În plus, maşina nu-ţi dă de ales. Odată urcat la volan şi intrat în horă, trebuie să joci. Nu poţi să laşi automobilul în trafic şi să pleci mai departe pe jos, doar de-aia ţi-ai luat maşină, să mergi cu ea! Iar găsirea unui drum mai puţin circulat este o Fata Morgana în plin oraş. O lege a lui Murphy ar suna astfel: orice scurtătură îţi prelungeşte călătoria cu cel puţin durata pe care te gândeai că o vei economisi. Fără maşină e altceva. Bagi o carte în rucsac şi pleci la drum cu un sfert de oră mai devreme.

Mergi pe jos până la staţia de metrou. Acolo e răcoare, nu claxonează nimeni, trenurile vin cam o dată la opt minute, poţi citi şi, mai ales, vezi oameni ceva mai liniştiţi, nu prizonieri nervoşi ai unor cutii din tablă şi sticlă. Ieşi la suprafaţă, iar dacă autobuzul care vine e plin, poţi să nu-l iei. În fond, e timpul tău.

Puteţi comenta pe www.adriangeorgescu.ro

Ne puteți urmări și pe Google News