Directorul Răzvan Ioan Dincă a fost reconfirmat vineri de Ministerul Culturii, dar contestatarii din instituţie îi cer în continuare demisia.
Săptămâna trecută a fost una „furtunoasă“, atât pentru directorul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“, Răzvan Ioan Dincă, cât şi pentru contestatarii săi, un grup de primsolişti care sunt hotărâţi să-i obţină „demisia sau demiterea“.
Protestul lor a fost făcut public cam în urmă cu o lună, timp în care aceştia l-au depus la toate instituţiile abilitate ale statului. Dincă a fost însă reconfirmat vineri după-amiază în funcţie, după ce a trecut prin faţa comisiei de evaluare a Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC) şi a primit nota 9,39. Contestatarii săi spun că acum „cu atât mai mult“ sunt hotărâţi să meargă până la capăt, cerându-i demiterea la Ministerul Culturii, „dacă vedem că legea este încălcată pe faţă“. Angajaţii, „lăsaţi de căruţă“ Ei contestă tocmai faptul că Dincă nu şi-a respectat proiectul repertorial de acum doi ani, în care spunea că primul spectacol montat va fi o operetă românească, ba chiar a scos din repertoriu trei astfel de titluri. „Vom confrunta punct cu punct programul lui şi realizările“, scriu ei în protest, ajungând chiar la afirmaţia „ori noi, ori el“.
„Prin noile norme ale MCC, se încearcă transformarea dintr-un teatru de repertoriu, teatru naţional, într-un teatru de proiecte, ceea ce este inadmisibil“, spune, în numele protestatarilor, soprana Mioara Manea-Arvunescu, care acuză că spectacolele româneşti au fost scoase din repertoriu, în favoarea unor producţii „bugetofage“, importate din afară. În cazul unui teatru de proiecte, directorul este liber să folosească artişti din afara instituţiei, pe bază de contract temporar, angajaţii permanenţi riscând să rămână frecvent nedistribuiţi. „Demisia sau demiterea“ Lucrurile au luat o turnură radicală odată cu şedinţa de sindicat care a avut loc marţi, 17 iunie, în care s-a votat noua conducere. Cu o majoritate destul de mare, a fost aleasă în funcţie soprana Mioara Manea-Arvunescu, lidera protestatarilor, iar noua conducere i-a cerut ferm demisia lui Dincă.
Din totalul de 90 de membri, au fost prezenţi 78, dintre care 38 de persoane au votat în favoarea Mioarei Manea-Arvunescu. Valentin Turcu vrea să conteste în justiţie rezultatul votului din şedinţa prezidată chiar de el şi a întocmit o listă de semnă- turi în favoarea sa, spunându-le oamenilor că, „dacă nu semnaţi, sunteţi împotriva lui Răzvan Dincă“.
Scandalul din interiorul Operetei s-a mutat a doua zi, pe 18 iunie, în faţa comisiei de cultură a Senatului, prezidată de Adrian Păunescu şi avându-l ca membru pe Adrian Cioroianu. Au fost prezenţi semnatarii protestului, în frunte cu Mioara Manea, directorul Răzvan Ioan Dincă şi secretarul de stat din Ministerul Culturii şi Cultelor, Demeter Andras Istvan, care şi-au prezentat fiecare poziţia şi argumentele. Deşi li s-au dat cinci zile la dispoziţie părţilor pentru a se împăca, oferta a fost refuzată de artiştii revoltaţi, care au cerut „demisia sau demiterea întregii direcţiuni“.