A plecat din clinica de psihiatrie „Sfântul Stelian“ din Capitală, la doar o zi după ce a fost internat.
A fost dat în urmărire generală, timp în care zeci de poliţişti au scotocit tot oraşul şi localită- ţile limitrofe, căutându-l inclusiv printre cadavrele cu identitate necunoscută de la Institutul de Medicină Legală (IML). Ieri, a apărut zâmbitor, la poarta spitalului, cerând să fie condus în salon pentru că şi-a îndeplinit visul: o escapadă la Grădina Botanică. „Eroul“ acestei poveşti demne de scenariul unei comedii negre este Constantin Enache, un bucureştean care la 46 de ani a devenit un client fidel al clinicilor de psihiatrie din ţară. „Sâmbătă, la 18.30, familia bărbatului a alertat poliţ ia că acesta a dispărut din clinica de specialitate în care fusese internat vineri. A fost dat în urmărire, l-am căutat în toate spitalele din Bucureşti, inclusiv la IML. Am întâmpinat şi dificultăţi, întrucât nu am putut intra în posesia imaginilor surprinse de camerele de luat vederi din spital pentru că sunt parolate, iar parolele sunt deţinute doar de preot, care nu se afla în oraş“, au precizat poliţiştii.
Singurii mai puţin afectaţi de cele întâmplate au fost medicii care, în ciuda acuzaţiilor de neglijenţă aduse de familia bărbatului, au arătat că acesta avea tot dreptul să iasă din spital fără să anunţe. „Are discernământ şi a semnat şi un regulament. Se afla în Secţia de psihiatrie, unde bolnavilor nu le este impusă nicio interdicţie“, a explicat Cristina Hudiţă, managerul Spitalului „Sf. Stelian“.