Voronin îşi face partid proromânesc

Voronin îşi face partid proromânesc

Preşedintele Moldovei, liderul Partidului Comunist, ar putea înfiinţa o formaţiune politică proromânească pentru preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi o alta, de centru, pentru fostul premier Vasile Tarlev, în scopuri electorale, relatează ediţia electronică a Deutsche Welle.

Lupu, colegul de partid al lui Voronin, a declarat în cadrul unei întâlniri cu studenţii, la Bălţi, că pledează pentru ca în documentele oficiale sintagma "limba moldovenească să fie însoţită între paranteze şi de precizarea "limba română".

Declaraţia intervine pe fondul unei solicitări, venite din partea unor membri ai partidului comunist, adresate Guvernului, privind semnarea imediată şi necondiţionată a Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România.

Marian Lupu a recunoscut în întâlnirea cu studenţii că limba română şi cea moldovenească sunt identice. "Este aceeaşi limbă. Una! Denumirea politică nu trebuie să afecteze studiile propriu-zise. Din acest motiv trebuie să fie stabilit foarte clar, chiar şi în actele normative (...) (ca pe lângă, n. red.) «limba moldovenească» - în paranteze să fie scris «română», a declarat Lupu.

Potrivit sursei citate, comuniştii, care, conform sondajelor, se confruntă cu un declin electoral, au nevoie de un lider care să atragă şi voturile unui segment semnificativ din cadrul electoratului cu viziuni proromâneşti.

Analiştii politici au lansat ipoteza potrivit căreia preşedintele Voronin îi va înfiinţa subalternului său de partid, Marian Lupu, o formaţiune politică proromânească, şi o alta, de centru, fostului premier, Vasile Tarlev. Ulterior, în parlamentul format în urma alegerilor din 2009, comuniştii şi cele două posibile formaţiuni politice, ar putea forma o alianţă comunistă majoritară.

Presa de la Chişinău a scris şi despre un posibil "transfer cu împrumut", în preajma alegerilor, a lui Marian Lupu către Partidul Popular Creştin-Democrat, pentru a-l ajuta să treacă pragul electoral.

(17:35)

Ne puteți urmări și pe Google News