Cea de-a doua repetiţie pentru Eurovision, susţinută ieri de Nico şi Vlad, a decurs foarte bine, delegaţia României declarându-se foarte încântată de sunetul de la Belgrade Arena.
Deşi au intrat pe scenă cu o întârziere de aproximativ 45 de minute, cauzată de problemele tehnice avute de concurenţii care au repetat înainte, Nico şi Vlad au fost mulţumiţi de probele de ieri, când s-a pus accentul mai ales pe partea de lumini şi proiecţii. În cele două zile de relaş dintre repetiţii, Nico şi Vlad au profitat de vremea bună şi au vizitat capitala Serbiei, dar şi alte obiective turistice din afara Belgradului. Joi seara, artiştii au fost prezenţi la petrecerea organizată de delegaţia Croaţiei, pe un vaporaş. Nico şi Vlad s-au simţit bine alături de alţi participanţi la Eurovision şi au petrecut împreună, lăsând la o parte pentru câteva ore ideea de concurenţă.