Prima confruntare OPRESCU - DIACONESCU

Prima confruntare OPRESCU - DIACONESCU

Cei doi candidaţi la Primăria Generală a Capitalei, pesedistul Cristian Diaconescu şi independentul Sorin Oprescu, au vorbit astăzi, într-o emisiune televizată, despre campania electorală, dar şi despre ce vor face după alegerile locale. Astfel, Diaconescu a subliniat că va rămâne în cursa electorală şi că nu va părăsi partidul, indiferent de rezultatul alegerilor. De partea cealaltă, Oprescu a exclus întoarcerea în PSD şi a precizat că intenţionează să creeze o nouă mişcare socială.

Candidatul PSD la funcţia de primar general al Bucureştiului a afirmat astãzi cã exclude retragerea sa din cursa electoralã şi a menţionat cã nu simte nevoia sã se pregãteascã sã facã ceva dupã alegerile din Bucureşti, oricare ar fi rezultatul acestora.

"Exclud ideea de a mã retrage din cursã. Eu mã uit numai înainte, nu mã uit înapoi", a afirmat el, precizând cã oricare ar fi rezultatul pe care îl va înregistra la alegeri, nu are de pierdut.

Diaconescu: "Nu mă poziţionez împotriva partidului"

"Eu nu pierd, orice ar fi. (...) Eu nu mã poziţionez împotriva partidului (dupã alegeri - n.r.), mã duc cu ei, aşa cum sunt, buni, rãi. Dacã pierd, dar nu voi pierde, îmi reiau viaţa în partid, dacã partidul mã vrea. Nu simt nevoia sã fac ceva anume dupã alegeri. (...) Nu va fi un eşec, pentru cã am posibilitatea sã spun cã trenul nu trece prin parcul Herãstrãu şi în parcuri nu se fac blocuri. Conteazã în cariera mea (candidatura - n.r.), este o experienţã de luptã directã pe care nu am mai avut-o pânã acum", a afirmat el.

Pe de altã parte, Diaconescu a spus cã aceastã campanie electoralã s-a concentrat nu pe proiectele candidaţilor, ci pe ceea ce politicienii au învãţat ţara sã ofere în loc de programe şi propuneri pozitive.

În ceea ce îl priveşte pe contracandidatul sãu, fostul social-democrat Sorin Oprescu, Diaconescu şi-a exprimat scepticismul faţã de posibilitãţile unui primar independent politic de a implementa programe, în condiţiile în care nu are de partea lui consilierii şi primarii de sector.

"Dacã cineva îşi imagineazã cã este mai bine sã fii un candidat fãrã consilieri, fãrã primari (de sector - n.r.) şi conduci cu Sala Palatului Bucureştiul, asta este o retoricã populistã", a spus el replicându-i lui Sorin Oprescu. Cel din urmă afirmase cã, spre deosebire de el, Diaconescu are un "stãpân", şi anume partidul.

Oprescu nu se va întoarce în PSD

Candidatul independent la funcţia de primar general al Capitalei a exclus astăzi o revenire în PSD după alegerile locale.

Sorin Oprescu a precizat că doreşte să lanseze o mişcare socială cu componente legate de educaţie, învăţământ şi sănătate.

Oprescu a respins afirmaţiile unor lideri PSD, precum Mircea Geoană şi Adrian Năstase, că prin candidatura sa se vor "canibaliza" voturile simpatizanţilor social-democraţi.

"Oamenii cunosc şi prestaţia mea, şi prestaţia lui Cristian Diaconescu şi ceea ce doresc dânşii, aia vor vota", a afirmat acesta.

Referindu-se la comentariul lui Traian Băsescu privind impresia de blat pe care i-o dă campania electorală, Oprescu a menţionat că a constatat "ipocrizia partidelor şi a anumitor candidaţi, care au spus că va fi o campanie pe programe, pe proiecte".

"Aiurea, nu interesează pe nimeni. Toată lumea se duce în zona în care se pot crea o serie de înţelegeri", a adăugat el.

În plus, Oprescu a caracterizat drept "tâmpenii interplanetare" ideile vehiculate potrivit cărora el ar fi "mazeta, băţul lui Băsescu" şi a apreciat că astfel de mesaje sunt exprimate pentru a induce confuzie în rândul alegătorilor.

Sorin Oprescu a negat şi ideea potrivit căreia ar fi regizat respingerea candidaturii sale de către BEM.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre